Ionuț Toader, actor: „Cea mai interesantă întâlnire a fost cu regizorul Alexandru Dabija”

HAI LA TEATRU! UNITER a lansat o nouă campanie princare artiștii vă invită să veniți la teatru, să vă convingeți căteatrul românesc are nu doar un mare trecut, ci și un prezentși, mai ales, un viitor.

Ionuț Toader, actor: „Cea mai interesantă întâlnire a fost cu regizorul Alexandru Dabija”

Astăzi ne răspunde Ionuț Toader, tânăr actor de la Naționalul bucureștean.

ACTORUL RECOMANDĂ 
Ionuț, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem? 
În stagiunea asta joc la Teatrul Național în No man’s land, FurtunaDouă loturi și, în curând, vom scoate la public un nou spectacol – Viforul, în regia lui Alexandru Dabija. Am și la Bulandra un spectacol, de suflet, aș putea spune – Tango, în regia Laurei Vlad. Țin foarte mult la el, pentru că inițial a fost un spectacol pentru disertație, la care am muncit foarte mult, iar apoi a rămas în repertoriul teatrului. Ar trebui văzute pentru că te pun pe gânduri. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred. Sunt niște spectacole foarte bogate în semnificații, construite în așa fel încât să îți dorești să le vezi și a doua oară.

Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci.
Crimă și pedeapsă, în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul Bulandra.

Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
Constantin Dogioiu.

O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Ilona Brezoianu.

Un regizor de urmărit. De ce?
Victor Ioan Frunză. Pentru că lucrează cu o mare atenție la detalii. Și pentru că spectacolele lui pot fi înțelese ușor de către un public neavizat, indiferent de complexitatea textului.

Un motiv pentru care să mergem la teatru.
Pentru ca în întunericul acela din public să avem un moment de liniște în care să vorbim cu noi înșine, ca să ne cunoaștem mai bine. Nu știu cum a sunat asta, dar eu chiar cred că avem nevoie de astfel de momente.

CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.
Talentul nu e totul.

Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Aveam o scenă în două personaje. La o distanță de vreo patru metri între noi. Spectatorii erau așezați în jurul nostru, noi jucam în arenă. La un moment dat, doi spectatori au hotărât că e momentul să iasă din sală și au mers spre ieșire prin scenă, printre mine și celălalt actor, în timp ce noi aveam de zis textul. A fost superb. Am improvizat ulterior pe tema asta, dar în momentele alea pur și simplu mi s-a blocat mintea.

„Două loturi”, la Teatrul Național din București

Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
Tango, de la Bulandra.

Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
Când aproximativ o lună de zile nu am avut ce să mănânc. Sper să nu citească mama asta. A fost un moment în care începusem două proiecte în teatru în același timp și, ca să mă pot duce la ambele, trebuia să renunț la locul de muncă din care îmi câștigam existența. A fost momentul în care m-am decis să fiu actor full time.

Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actor.
Țin niște cursuri de actorie pentru adolescenți în timpul meu liber. Iar faptul că împart cu ei ceea ce știu eu mi se pare mare lucru. Mai ales că pe ei îi ajută foarte mult în dezvoltarea lor, dar și pe mine mă ajută foarte mult.

Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Cea mai interesantă întâlnire a fost cu regizorul Alexandru Dabija, pentru că a fost primul regizor din spațiul profesionist cu care am lucrat. El m-a ales, în urma unui casting, să fac parte din distribuția de la Două loturi și am avut astfel norocul, în teatru, de o primă întâlnire de calitate.

„Aproximativ o lună de zile nu am avut ce să mănânc. Sper să nu citească mama asta. A fost un moment în care începusem două proiecte în teatru în același timp și, ca să mă pot duce la ambele, trebuia să renunț la locul de muncă din care îmi câștigam existența. A fost momentul în care m-am decis să fiu actor full time.
Ionuț Toader, actor