de Alina Vîlcan miercuri, 20 decembrie 2017
Ana Ularu, actriță: „Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă? Un cutremur, în timpul Epopeii lui Ghilgameș la Odeon. Eram la vreo patru metri pe o schelă, dănțuind nebunește. Nu l-am simțit, am auzit doar ștăngile sunând amenințător și mi s-a povestit după.” Citiți interviul aici.
Iarina Demian, regizoare: „Cel mai bun lucru a fost faptul că mi-am ales această profesie și că în anul 2000, an în care în Teatrul de Comedie nu se întâmpla nimic, am reușit să montez primul spectacol din cariera mea și să adun în sală pe cei mai buni și mai renumiți cronicari de teatru. Cronicile au fost extraordinare! Era spectacolul O, tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap, iar eu sunt foarte trist.” Citiți interviul aici.
Mihai Călin, actor: „Eu nu consider că am făcut lucruri foarte importante în cariera mea. Dar ce știu sigur e că am învățat să fiu foarte serios în profesie, și asta s-a datorat mai ales lui Cătălin Naum, cu care am lucrat la Teatrul Podul. Așa ne-a crescut pe toți cei de acolo.” Citiți interviul aici.
Diana Cavallioti, actriță: „Nu vreau să fac o clasificare a întâlnirilor pe care le-am avut până acum în teatru. Fiecare experiență a avut farmecul și importanța ei. Ce vreau însă să menționez este faptul că pentru mine adevărata întâlnire este cea cu publicul. Cele câteva momente de liniște dinaintea începerii spectacolului, tensiunea în care așteptăm să ne cunoaștem sub lumina reflectoarelor… Aceasta este magia care îmi întreține iubirea pentru teatru.” Citiți interviul aici.
Lari Giorgescu, actor: „Vă povestesc unul dintre momentele grele: am rămas fără voce cu o seară înainte de a juca un spectacol la matineu. Eram unul dintre personajele principale, trebuia să și cânt, iar conducerea a refuzat să anuleze spectacolul. Atunci am înțeles puterea lavalierei.” Citiți interviul aici.
Carmen Lidia Vidu, regizoare: „Teatrul noii generații are atitudine, nerv, vorbește și are multe de spus. Nu e doar formă, hăhăială, estetică și povești de mult apuse. Teatrul nu mai e ca un păun frumos care se înfoaie în pene. Mă simt bine în teatrul ca formă de artă contemporană care își formează un public nou. Nu recomand orice teatru, nu recomand divertismentul facil, nu recomand teatrul făcut pentru laurii regizorului, actorului sau a managerului de teatru. Eu caut un public nou care să ceară un teatru viu, tăios, care să deranjeze și să articuleze o societate sănătoasă civic, social, politic și cultural.” Citiți interviul aici.
Andi Vasluianu, actor: „Cel mai dificil moment din experiența mea în teatru a fost examenul de admitere la UNATC.” Citiți interviul aici.
Dorina Chiriac, actriță: „Meseria asta îmi face rău în aceeași măsură în care îmi face și foarte bine.” Citiți interviul aici.
Alex Nagy, actor: „Pe 31 ianuarie 2017, aveam două reprezentații cu Peretele, iar la finalul primei reprezentații mi-am rupt ligamentele încrucișate anterior la genunchiul drept, sărind peste patul din scenă. Apoi am jucat-o și pe cea de a două cu ligamentele rupte.”Citiți interviul aici.
Maria Obretin, actriță: „Cred că am primit cel mai bun sfat de la doamna Sanda Manu, profesoara mea de actorie. Să fac să merite și pentru mine, și pentru spectator fiecare secundă trăită pe scenă! Să respect spectatorul care și-a cumpărat în acea seară bilet la spectacolul în care joc și îmi dă o oră și jumătate din viața lui. Sfatul ăsta m-a responsabilizat teribil.” Citiți interviul aici.
Letiția Vlădescu, actriță: „Sunt o persoană instruită sa fie atentă… Mereu. Am fost atentă la fiecare întâlnire avută în teatru și absolut toate m-au format, m-au învățat sau mi-au amintit de ceva trăit deja. Iar asta mi se pare un avantaj incomensurabil. Am avut parte de câteva întâlniri artistice minunate, însă nu m-am rezumat la a mă minuna de ele și a sta degeaba și nici nu am crezut vreodată că mi se cuvin.” Citiți interviul aici.
Ilinca Manolache, actriță: „Am avut multe întâlniri interesante pentru că sunt un om norocos. Întâlnirile cu Lia Bugnar, cu Dorina Chiriac, cu Peca Ștefan, cu Voicu Rădescu, cu Mihai Constantin, cu Marius Manole, cu Ana Mărgineanu, cu Gheorghe Visu, cu Maia Morgenstern, cu Isabela Neamțu, cu Daniel Popa, cu Florin Piersic Jr., cu Ioana Păun, cu Andrei Runcanu, cu Nicoleta Lefter, cu Flavia Giurgiu, cu Ruxandra Maniu,cu Mihai Mihalcea, cu Radu Nica, cu Florin Fieroiu, cu Gianina Cărbunariu m-au modelat și mă fac să fiu cum sunt azi. Cred că orice întâlnire în care există chimie lasă un semn pe suflet. Întâlnirile astea interesante sunt, de fapt, viața mea.” Citiți interviul aici.
Andreea Vasile, actriță: „Eu cad tot timpul pe scenă. Și am căzut într-o ladă, cu picioarele în sus, de unde 30 de secunde s-au chinuit să mă scoată.” Citiți interviul aici.
Andrei Huțuleac, actor: „Un motiv pentru care să mergem la teatru? Un motiv pentru care să beți apă.” Citiți interviul aici.
Ștefan Craiu, actor: „Întâlnirea cu domnul Cristian Pepino mi-a schimbat foarte mult viziunea asupra teatrului și m-a făcut să înțeleg teatrul de animație. Asta m-a provocat să caut mai mult, să-mi pun întrebări și să vad cu ce se mănâncă teatrul de păpuși, cum este el cunoscut. Va mulțumesc, domnule Pepino!” Citiți interviul aici.
Anghel Damian, actor: „Cel mai dificil moment a fost acela în care am realizat că proiecția mea naivă despre ce înseamnă lumea teatrului este una evident falsă. Momentul în care am descoperit că lumea artistică își pune din ce în ce mai puține probleme de creație, consumându-și energia în meschinărie și urât.” Citiți interviul aici.
Cătălin Babliuc, actor: „A fost destul de bizar când, la un spectacol, un domn s-a așezat cu spatele la scenă și din când în când mai comenta ce auzea.” Citiți interviul aici.
Iulia Verdeș, actriță: „Cam toate spectacolele au fost provocatoare pentru că m-au tot scos din zona de confort. Și mai vreau! Fiecare te modifică altfel, ai un alt tip de cercetare, descoperire, vorbim despre un proces lung de autodescoperire și autocunoaștere. Probabil că one-woman show-ul Before Breakfast m-a cam zdruncinat și m-a obligat la un alt tip de lucru cu care nu eram obișnuită… sau spun asta pentru că e prima dată când sunt singură pe scenă și eu trebuie să controlez tot.” Citiți interviul aici.
Mădălina Craiu, actriță: „Teatrul e terapeutic. Și Dumnezeu știe că de terapie avem toți nevoie.” Citiți interviul aici.
Valentina Zaharia, actriță: „Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă? M-am trezit că improvizez în versuri în mijlocul spectacolului Venus & Adonis, pentru că sărisem peste vreo douăzeci de minute de text. Eram într-o stare de alertă uluitoare și căutam o cale de a ajunge înapoi în punctul de unde pornise confuzia. Nu știu din ce pălărie am scos fără delay vreo două-trei strofe cu aceeași structură ca restul. Mi s-au părut foarte bune, dar le-am uitat imediat după ce am ieșit din scenă. M-o fi ajutat Will, că eu versuri nu scriu nici cât 3rei Sud Est.” Citiți interviul aici.
Radu Iacoban, regizor: „Cel mai dificil e atunci când nu pot să ajut actorul sau actrița într-o repetiție. Provoacă insomnii.” Citiți interviul aici.
Liviu Topuzu, actor: „În 1991, când încă mă căzneam să intru la facultatea de teatru, Silviu Purcărete mi-a permis să asist la toate repetiţiile cu punerea în scenă a lui Titus Andronicus la Craiova. Mă simţeam ca un ucenic în castelul unui Mag. Iar actorii Mag-ni-fici! Mintea şi sufletul meu erau doldora.” Citiți interviul aici.
Paul Cimpoieru, actor: „Cel mai bun sfat l-am primit cumva chiar înaintea urcării mele pe scenă, un fel de botez, care m-a urmărit tot timpul: Bucură-te! Când urci pe scenă, să te bucuri!” Citiți interviul aici.
Cristina Drăghici, actriță: „O să vorbesc de perioada de formare, deși, na, ești mereu în formare. În primul rând, Cătălin Naum, mentorul de la Teatrul Studențesc Podul. M-am dus la Pod (pe-atunci eram studentă la o altă facultate), mi-a zis să învăț o poezie și să revin. Și așa am făcut; când mi-a zis ai talent, fă, ai talent, am început să cred puțin câte puțin în mine, pentru că eram destul de nesigură și timidă. Și i-am rămas prin preajmă și am învățat ce înseamnă disciplina și dăruirea. O altă întâlnire profesională care m-a făcut să cresc a fost cea cu Eugen Jebeleanu, care are nebunie, creativitate și o super-intuiție. În preajma lui simt multă libertate creativă, ca să mă exprim pompos. Și, desigur, colaborarea cu Catinca Drăgănescu a contribuit la dezvoltarea mea. Am experimentat mult, ne-am lovit de obstacole, ne-au învins, le-am învins, ne-am călit.” Citiți interviul aici.
Matei Lucaci-Grunberg, regizor: „Nu pot să spun că am întâmpinat momente grele. Mi-ar plăcea totuși să fiu ceva mai important și să pot monta mai mult.” Citiți interviul aici.
Tudor Aaron Istodor, actor: „Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru? Cu Liviu Ciulei. Pentru că am întâlnit un titan al teatrului de o bunătate desăvârșită. La un moment dat a trebuit să îl refuz la un spectacol, pentru că trebuia să filmez la Lucian Pintilie și mă așteptam să se supere îngrozitor și, evident, ar fi fost îndreptățit. În schimb, mi-a spus: Du-te și filmează, normal. Am rămas perplex. Calitate umană!” Citiți interviul aici.
Andrei Cătălin, actor: „Cel mai dificil e când termini facultatea și îți dai seama că habar n-ai încotro s-o iei. Brusc nu e nimic de făcut.” Citiți interviul aici.
Antoaneta Cojocaru, actriță: „Am căzut în sală cu un partener, în timpul unui dans. Mi-am sucit genunchiul înaintea a trei premiere diferite. Am primit un cozonac la aplauze. Am jucat cu un partener revoltat pe spectacol, la modul cel mai prozaic. Am avut o stockeriță care era îndrăgostită de un alt partener și scria peste tot pe Facebook că suntem împreună. Mi-a intrat piciorul spart al unui pahar de sticlă în palmă cu o zi înainte de premiera unui spectacol și în timpul spectacolului (pe care l-am jucat) nu mi-am putut folosi o mână.” Citiți interviul aici.
Raluca Aprodu, actriță: „Un motiv pentru care să mergem la teatru? Teatrul nu dăunează sănătății!” Citiți interviul aici.
Foto sus: Alex Nagy, Letiția Vlădescu, Diana Cavallioti / Facebook
