de Uniter marţi, 4 iulie 2017
Spectacolul Dureri fantomă de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, producție a Teatrului de Artă București, a primit vineri, 30 iunie, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” de la Ekaterinburg, Rusia. Producția a fost desemnată, în unanimitate, de către juriul format din nouă jurați, ca fiind Cel mai bun spectacol al festivalului. Spectacolul îi are în distribuție pe Rareș Andrici, George Constantinescu și Mihaela Popa, iar traducerea din limbă rusă este semnată de Marina Palii.
“Ca în fiecare an, nivelul artistic al producțiilor a fost foarte ridicat. Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol a fost acordat producției românești Dureri fantomă, pe textul lui Vasili Sigarev”, a declarat vineri, pentru presa rusă, Nikolai Kolyada, dramaturg, regizor și director artistic al Kolyada Theater, organizatorul festivalului.
Spectacolul Dureri fantomă a concurat cu 37 de spectacole din 6 țări – Rusia, Ungaria, România, Kazahstan, Macedonia și Serbia – și 31 de orașe. A fost cel mai mare număr de spectacole aflate în competiție, din istoria festivalului, după cum declară organizatorii. Reprezentația s-a jucat cu sala plină și s-a încheiat în frenezia a peste cinci minute de aplauze din partea publicului.
Festivalul Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” s-a aflat, anul acesta, la a 11-a ediție, iar în concurs au participat spectacole pe texte ale unor tineri dramaturgi contemporani din Urali, studenți sau absolvenți ai dramaturgului Nikolai Kolyada, ori câștigători ai Concursului Internațional de Dramaturgie “Eurasia”.
Festivalul s-a desfășurat pe durata a 11 zile (20 – 30 iunie) și a fost o adevărată sărbătoare a teatrului.
În afară de reprezentațiile din competiție, în festival au mai fost susținute lecturi, spectacole experimentale, prezentări și ședințe de creație. Conform declarațiilor organizatorilor, festivalul a însumat un număr de peste 6400 de spectatori.
„Festivalul Kolyada-Plays nu celebrează doar dramaturgia contemporană din Urali ci ajută teatrele mici să își susțină spectacolele în orașe mari, pentru a intra în contact cu publicul marilor teatre.“, a mai declarat Nikolai Kolyada.
„Dincolo de bucuria greu de descris în cuvinte, Marele Premiul – “Cel mai bun spectacol” la Festivalul Kolyada-Plays din Rusia este, pentru noi, o reală recunoaștere. O recunoaștere a muncii și talentului echipei artistice și tehnice, o recunoaștere a calității muncii noastre, ca teatru independent. Să nu uităm că este un premiu câștigat cu o piesă rusească, la ruși acasă, în patria dramaturgului Vasili Sigarev. Sperăm ca victoria aceasta să fie încă un pas (unul important) în schimbarea, încetul cu încetul, în România, la nivelul tuturor forurilor, a prejudecăților legate de mișcarea teatrală independentă. Schimbare care să se concretizeze în recunoașterea și susținerea teatrului independent, începând de la legislație.”, George Constantinescu, actor, fondator și director al Teatrului de Artă București.