de Andrei Crăciun miercuri, 26 aprilie 2017
Lavinia Pele. Am auzit că sunteți în cărți să fiți premiată la Gala UNITER. Cum ați ajuns în această situație, la aproape 26 de ani?
Jucam la Târgoviște…
La „Tony Bulandra”…
La „Tony Bulandra”. Să zicem că am avut norocul să am un rol de debut uriaș, o partitură pe care cred că și-o dorește orice actriță, mai ales la debut.
Detaliază un pic. Ce joci acolo?
Doruleț, din „Visul unei nopți de iarnă”, piesa lui Mușatescu. E un rol foarte colorat și complex, și îmi dă voie foarte mult să mă joc.
Și cum ai ajuns dumneata tocmai acolo, la „Tony Bulandra”? Acolo lucrezi sau este o colaborare?
Nu sunt angajată. Eu l-am cunoscut pe domnul Ranin, care a semnat regia spectacolului, la Cluj – unde este profesor de Regie. Și am jucat în niște spectacole ale unor studenți de-ai săi, așa ne-am cunoscut, adică dumnealui și-a făcut o părere despre mine.
O părere bună.
Probabil că da. După care am dat un casting și… iată-mă!
De unde ești tu de loc?
Eu sunt din Brădet, județul Bihor.
Și unde ai făcut carte?
La Cluj.
LAVINIA PELE PREZINTĂ DORINȚA DE A SE ANGAJA
Și ce cauți aici? Îți place ție în București?
(râde) Păi, dat fiind că în celelalte părți ale țării nu mișcă mare lucru în front, trebuie să tragem aici, unde se întâmplă niște lucruri, cât de cât.
Și dumneata ești freelancer...
Da, dar cu dorința de a mă angaja.
Dorința asta se poate materializa? Ai unde să te duci? Aveți locuri, copii?
Nu, nu avem locuri, evident. Trebuie să recunosc că nu m-am înscris la castingul de la Ploiești, nici de la „Nottara”.
A fost la „Nottara” ceva?
Da, era un post pentru care mă încadram, dar eu merg foarte mult pe feeling – dacă prima impresie, când văd anunțul, e că vreau asta, dacă am un feeling bun, o fac; dacă nu, nu.
Și n-ai avut feelingul bun.
Deloc.
Și joci? Unde joci, ce joci? Joci la Târgoviște, e limpede. Altminteri?
Mai am un spectacol la Târgoviște, un Cehov, o dramatizare după „Salonul Șase”, care s-a întâmplat în lunile octombrie-noiembrie. Și tocmai ce am terminat masterul.
Aici sau acolo, la Cluj?
La UNATC.
LAVINIA PELE A FOST O STUDENTĂ CONȘTIINCIOASĂ
Așadar, de doi ani, cel puțin, te afli aici.
De doi ani, exact. Dar nu am făcut altceva în afară de școală. Spectacolul ăsta, „Visul unei nopți de iarnă”, a fost singurul pe care l-am făcut, în anul II de master, pentru că mi s-a ivit ocazia și pentru că am avut un feeling bun, cum ziceam. În rest, am fost un student devotat și am învățat foarte multe lucruri la UNATC – o școală complet diferită de cea cu care fusesem eu învățată.
Te-ai ținut de carte…
Da. Zi de zi mă țineam.
Și la a cui clasă ai fost dumneata?
La Tania Filip și Gelu Colceag.
Și la Cluj cu cine ai făcut?
Miklós Bács.
Ai fost mulțumită, te-a învățat carte și Miklós Bács?
Da, foarte mulțumită.
Să le recapitulăm, coane Fănică! Dumneata ai acum două spectacole la Târgoviște, și joci și în spectacolul aniversar de la Metropolis, „Zece pentru New York”.
Da, deși eu nu am luat castingul acela, dar a fost o fată în distribuție care s-a angajat și a fost înlocuită.
Și te-au găsit pe dumneata. Unde te-au găsit?
M-a găsit Lia.
Cum te-a găsit?
Lia mă știe de la Gala HOP. Eu am fost la Gala HOP în vara anului trecut.
Acolo a pus ochii pe tine?
Da. Am avut un momențel de grup, nu am fost cu ceva individual. M-a văzut și i-am fost pe plac. Prima dată mi-a zis pe scenă, la Gala HOP. Noi – grupul nostru – am luat Premiul Publicului și a făcut publică chestia asta, a zis că…
„… îmi place de fata asta”.
Da, că se bucură că sunt acolo, pe scenă.
Și tu te-ai bucurat de aprecierea doamnei Lia?
Mult. Mă bucur de orice apreciere.
LAVINIA PELE A AFLAT CĂ E NOMINALIZATĂ PENTRU UN PREMIU UNITER ÎN TIMP CE SE AFLA LA REPETIȚII, LA NAȚIONALUL DIN BUCUREȘTI
Cm ai primit dumneata vestea că ești pe cale să devii cea mai bună debutantă din țara noastră? Unde te aflai?
Mă aflam în Sala Mică a Teatrului Național.
Unde ce făceai?
Unde lucrez. Momentan ne-am oprit, dar o să am o premieră acolo în cadrul 9G. Și tocmai trebuia să intru în scenă.
Cu cine lucrai?
Cu Irina Crăiță-Mândră. Este o regizoare tânără, pe care am cunoscut-o în școală; am mai lucrat cu ea și acolo. Și mă pregăteam să intru în scenă, numai că era un reglaj tehnic și ne-am oprit; eu aveam telefonul închis. Și un fost coleg de la Cluj – și prieten drag mie – l-a sunat pe un alt coleg din distribuție.
Ca să-ți comunice.
Da. Mă rog, m-a indus în eroare, că el m-a sunat disperat și eu chiar credeam că s-a întâmplat ceva foarte grav. În mod normal, nu răspund la telefon când am de lucru. Și mi-a zis.
Și tu ce i-ai zis?
„Super!”
Crezi că vei câștiga?
Nu știu. Am un feeling bun, dar n-aș vrea să cobesc.
Te vei duce la Timișoara, pe 8 mai, la Gală?
Mă duc, în primul rând pentru că sunt nominalizată alături de Miklós Bács. Și alături de colegul despre care îți povesteam, Ciprian Nicula, care e nominalizat pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal”. Are rolul principal în „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”.
Și altceva, ce ne mai pregătești?
Nu îmi fac planuri de viitor.
Mai ai ceva în lucru?
Nu, nici n-aș mai avea când.
Filme faci?
Nu, deloc. Pentru că pur și simplu nu s-a ivit ocazia. Cât am fost în școală, realmente eu nu am avut dorința asta de mă băga deja, de a juca. Mi se părea că am de făcut o școală, unde am de învățat ceva care mă va pregăti pentru etapa asta, care de-abia a început. Și sunt mulțumită. În stagiunea asta, chit că nu mai fac nimic, deja am trei spectacole.
Ceea ce e bine, pentru un debutant.
E foarte bine.
LAVINIA PELE ȘI SALA PLINĂ A TEATRULUI DIN TÂRGOVIȘTE
Cum e publicul de teatru de la Târgoviște? Vine lumea la teatru?
Da. Spectacolul ăsta, „Visul unei nopți de iarnă”, sigur că are un text foarte bun – e foarte bine scris, e o comedie drăguță și atrage publicul. L-am jucat de fiecare dată cu sala plină.
Te duci până la Târgoviște, că nu e departe, joci în fața publicului dâmbovițean, și după aia te întorci la tine acasă.
Da. Exact așa fac, apoi mă întorc în București, unde locuiesc.
Și îți place Bucureștiul, zici? Dumneata venită din Ardeal…
Nu aș spune că nu îmi place. Sunt unele lucruri care nu îmi plac neapărat, dar, în același timp, fac acest compromis pentru meseria mea.
Ți-a plăcut mai mult la Cluj?
Da.
Erai și mai tânără…
Eram și mai tânără, nu aveam neapărat perspectiva asta, de a face cât mai mult, cât mai…
De a alerga de colo-colo.
Exact. Asta mă ucide pe mine. Cred că pe fiecare actor tânăr îl ucide chestia asta.
Ești obosită?
Acum? Da, sunt foarte obosită, vin de la repetiții.
Și în general?
Nu.
Cum îți zic colegii dumitale?
Lavinia. Sau Pele.
Doamna Lia ți-a dat un supranume? Te-a botezat?
Nu. Îmi spune Lavinia sau Fefe, după rolul pe care îl interpretez (n.r. – în spectacolul de la Teatrul Metropolis).
Doamna sau domnișoara Fefe?
Doamna. De altfel, am o apetență pentru compozițiile astea – să fiu doamnă. Îmi plac, pur și simplu.
Anul trecut, Gala UNITER a fost la Oradea. Ai fost?
Da, eram acolo! Am ajuns ușor de acasă, de la Brădet…
Ai fost?
Eram în oraș. Nu am fost în sală. Susțineam o colegă, Andreea Tănase, care a fost nominalizată anul trecut. Nu a fost premiată. Tot la Debut.
LAVINIA PELE ȘI DRUMUL SPRE ILUMINARE
Care sunt țelurile dumitale?
Vrei să îți spun țelurile mele din teatru sau în general?
Și, și.
Păi, merg mână în mână, cumva. Țelul meu este să devin un om tot mai bun și mai fericit, pe zi ce trece. Învăț lucruri despre mine – mai ales prin meseria asta. Asta studiez, asta mă preocupă și asta încerc să aplic și în teatru.
Și îți place ce descoperi despre dumneata?
Foarte mult.
Ce ai descoperit ultima oară? Care este cea mai recentă descoperire despre tine?
Am citit într-o carte ieri un un citat foarte frumos din Nicolae Iorga.
Care ne spune că…
„Ai un școlar pe care nu trebuie să-l scapi niciodată din ochi – tu”. Și asta se aplică în viața mea. Eu cred asta: că, pentru a fi un om echilibrat și pentru a ajunge la iluminare, sau, mă rog, să crești, că e mult spus „iluminare”, trebuie să ai grijă de lucrurile astea, de tine, să ai o disciplină. Sunt niște lucruri fixe și constructive pe care trebuie să ai grijă să le faci.
LAVINIA PELE A FĂCUT LICEUL ÎN CATALUNIA
Cum ai ajuns pe scena mică a Naționalului?
Nu știu, m-a ajutat Dumnezeu, pur și simplu. Am ajuns studentă la Teatru din greșeală.
Erai prin Cluj și ai dat admitere?
Nu; mersesem să dau admitere la „Foto-video”, voiam să devin fotograf sau o chestie de genul ăsta. Nu mai făcusem poze neapărat, pur și simplu am vrut și m-am dus la o sesiune de pregătire, înainte de admitere. Și mi-a zis un domn acolo: „Te rog să mergi să dai admitere la Actorie!”. Adică el a avut un feeling bun, după cinci cuvinte. Și m-am dus și am dat admitere la Actorie.
Fără să te fi pregătit în prealabil.
Da.
Și liceul unde îl făcuseși?
În Spania.
În Spania?
(râde) Da. Eu am stat în Spania. Părinții mei sunt plecați acolo de mulți ani – de 11 ani sau poate chiar mai mult.
În care parte a Spaniei?
Tarragona, Catalunia. Am făcut liceul în catalană, a fost o aventură.
Ei au plecat acolo, pe tine te-au lăsat acasă cu bunicii, într-o primă fază, și după aceea te-au recuperat la liceu? Sau cum?
Am rămas cu unchiul și verișorul meu.
Și după aceea ai plecat și ai făcut liceul în catalană, pe care ai învățat-o la fața locului.
Da. A fost foarte interesant.
Și de ce n-ai rămas tu în Spania? Mă rog, în Catalunia.
Pentru că ei au un alt fel de școli, de studii; se pregătesc altfel decât noi. Or, dacă veneam aici cu ce am învățat acolo, trebuia să o iau de la zero, oricum am luat-o de la zero.
Și părinții tăi au rămas acolo?
Da, sunt încă acolo.
Și te duci în concediu de odihnă acolo, când te duci?
Da, mă duc vara.
Aveți plajă acolo?
Avem. Un pic cam cald pentru gustul meu, dar…
LAVINIA PELE ȘI CLUJUL
La Cluj ai stat la cămin?
Da.
Povestește-mi studenția ta boemă din orașul Cluj. Mâncai la „Vărzărie” sau cum?
La „Vărzărie”, da. Cum ai ghicit?
Am făcut o supoziție.
A fost o perioadă foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă și educativă din viața mea. Și nu mă refer strict la teatru; sunt niște lucruri umane pe care le-am învățat acolo.
Tu aveai o viață din asta culturală și când ai fost în Spania – mergeai la teatru, la Operă?
Nu neapărat.
În Cluj ai devenit așa?
Da.
Acum mai mergi, când ai timp?
Absolut. Acum, după interviul cu tine, o să merg la teatru.
La ce spectacol?
Vreau să merg la „No Man’s Land”.
E frumos. La Național.
Da, la Național. Ce să-ți zic despre studenția mea? A fost foarte intens acolo, aveam un program nebun; stăteam până la 14 ore pe zi la școală. Învățam niște lucruri de disciplină, foarte importante. Miklós Bács, după cum cred că știe deja toată lumea, e un pedagog extraordinar. Scoate ce e mai bun din tine. Și mi-a plăcut foarte mult, m-a prins meseria. Îmi iau angajamentul să mă duc cu actoria până în pânzele albe, până la capăt. Simt că asta e menirea mea.
LAVINIA PELE ȘI UȘILE CARE SE POT DESCHIDE ACUM
Cum crezi tu că se va schimba cariera dumitale dacă o să primești premiul ăsta? Ai niște așteptări ulterioare, să te remarce cineva pe scena UNITER-ului?
Da, evident. Dacă realmente se va întâmpla asta – să câștig eu. Mi-aș dori să-mi deschidă niște uși, să-mi favorizeze niște întâlniri cu oameni la care, în mod normal, nu aș ajunge atât de ușor. Nu mă aștept să-mi pice din cer neapărat, că nu cred în asta, dar aș vrea să…
Care e cea mai mare frică a dumitale referitoare la teatru?
Să nu ajung la un spectacol.
Ți s-a întâmplat vreodată?
Nu. Mi s-a întâmplat să întârzii înainte de spectacol. Și a doua cea mai mare este să nu ajung să intru în scenă la timp. Știi că unele schimbări sunt foarte în viteză. Am avut un spectacol la Cluj în care aveam o schimbare de 15 secunde, cu tot cu costum.
Și ai efectuat-o cu brio?
De fiecare dată cu succes, câteodată intram și după 13 secunde!
Ești punctuală? Îți place să ajungi la timp?
Îmi place foarte mult să ajung la timp. Am avut o problemă cu punctualitatea o mare parte din viața mea. Numai că, ți-am zis, momentan, lucrurile sunt pe un făgaș bun în viața mea și încep să corectez tot ce nu îmi place la mine.
LAVINIA PELE, MATURIZAREA ȘI PÂINEA CÂȘTIGATĂ DE EA
Simți că te-ai maturizat?
Da, odată cu Bucureștiul, care te obligă să te responsabilizezi. Asta e, de fapt.
Câștigi parale?
Da. Dar momentan părinții mei contribuie mult la bunăstarea mea (râde).
Ești singură la părinți?
Da. Dar evident că cea mai mare bucurie este să mănânc o pâine câștigată de mine; despre asta e vorba. Și, mai ales, îmi doresc foarte mult să mănânc toată viața o pâine bună câștigată de mine. Eu lucrez, dar sunt foarte mulți actori care efectiv nu au bani și nu câștigă suficienți bani – și nu pentru că nu muncesc, ci pentru că nu e eficient ceea ce fac sau se află într-un context nepotrivit. Asta e o problemă.
Au reușit să vină și ai tăi să te vadă în vreun spectacol?
Doar la Cluj. Le-a plăcut.
Cum îți zic ai tăi?
Lavi. Am patru nume. Mă cheamă Pele Lavinia Adela Maria. Nu s-au putut hotărî.
Și de la ce vine Pele? Nu de la marele fotbalist brazilian.
Nu. Nu știu, e un nume, ca toate celelalte.
Era întâlnit în regiunea dumneavoastră? Pare mai rar…
Nu, nu este nici acolo, neapărat. Dar pe părinții mei îi chema Pele și înainte de căsătorie.
Pe fiecare dintre ei îi chema Pele! I-auzi!
Da. Și ei nu sunt din același sat.
LAVINIA PELE ȘI TEATRUL PE CARE ÎL ADMIRĂ CEL MAI MULT
Ți-ar plăcea să te duci într-un oraș de provincie, să zicem Oradea, să te angajezi acolo într-un teatru și să joci acolo, pentru tot restul vieții?
Nu acum. Acum am prea multă energie. La un moment dat, în cariera mea, o să-mi doresc foarte mult să fac asta. Sigur că nu știu maghiară și nu voi putea juca acolo, deși teatrul pe care îl admir cel mai mult e Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Este o echipă fabuloasă.
Mergeai la spectacole acolo?
Da.
Erau titrate?
Da. Probabil că n-o să pot fi actriță a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, dar a unui teatru frumos, cu oameni profesioniști, în care se vrea performanță, sigur că mi-aș dori… Cred în asta, că cine se aseamănă se adună.
În a doua parte a vieții…
Da, pentru că acum este, oricum, un drum pe care trebuie să-l fac în calitate de debutantă și trebuie să cunosc niște oameni, să învăț niște lucruri. Sunt conștientă că nu joc la Purcărete pentru că nu sunt cea mai bună actriță în viață, adică eu așa iau lucrurile astea.
Deocamdată.
Deocamdată. Pe măsură ce îmi depășesc condiția, sigur o să reușesc.
LAVINIA PELE ȘI CONDIȚIA ACTORULUI DEBUTANT
Care e condiția debutantului astăzi, în teatrul românesc? Cum te simți tu, ca debutant?
O condiție destul de ingrată și ține foarte mult de motivația ta, de câți nervi ai, de cum te sprijină cei din jur, pentru că realmente e posibil să nu ai o pâine.
Dacă nu ai o familie alături, e rău.
Da. Și e ingrată și treaba asta cu școlile – suntem foarte mulți, școlile scot atât de mulți actori, actori pe bandă rulantă! -, și părerea mea e că nu toată lumea e pregătită pentru asta. Participi la un casting unde sunt 200 de oameni pentru același loc. E absurd, știi? Adică ți se pare o minune: „Avem un casting!”. „Și poți să-l iei?” – „Păi, nu știu ce trebuie să se întâmple ca să-l iau!”. Cât de bun trebuie să fii ca să-l iei tu, din 200 de oameni?!
Să fii bun în ziua aia.
Exact. Și merge și chestia asta – dacă ai cunoștințe –, care nu e neapărat plăcută; se cam face un teatru între găști.
Socializezi cu oamenii sau suferi de mizantropie?
Îmi plac oamenii de mor. Omul mi se pare cel mai frumos lucru pe care l-a putut crea Dumnezeu.
Curajoasă afirmație.
Da. E atât de complex, atât de frumos, cu atât de multe posibilități! Asta studiez, de fapt, și mi se pare extraordinar și îmi dă în fiecare zi dorința de a mă trezi și de a face lucruri noi – că în fiecare om e o putere nelimitată de a face orice, de a împlini orice!
Așa zici dumneata, că ești tânără.
Nu cred că o zic pentru că sunt tânără.
LAVINIA PELE COASE DE MÂNĂ
Care sunt pasiunile tale în afară de teatru?
În majoritatea timpului liber pe care îl am, studiez treaba asta de care ți-am zis. Ține de dezvoltare, de cunoașterea umană, în general. Ce-mi mai place mie? Îmi place să cos. Sunt un om banal.
Cine te-a învățat să coși?
Am văzut asta la mama. Mama cosea, la un moment dat. Și îmi place să fac chestii de mână. Nu mi-a plăcut niciodată, de exemplu, să cos la mașină. Îmi place să lucrez cu mâinile.
Ești îndemânatică?
Câteodată. La cusut, da. De exemplu, când eram mică aveam vreo zece păpuși – de-alea mici de tot, cum erau pe vremuri, cum ne permiteam fiecare – și aveam multe materiale (fiindcă mama făcea croitorie). Și eu le făceam saci de haine! Adică asta făceam toată ziua, coseam hăinuțe pentru păpușile mele. Saci întregi!
„Îmi iau angajamentul să mă duc cu actoria până în pânzele albe, până la capăt.”
Lavinia Pele, actriță
