Dorina Chiriac – Ambasador al Campaniei Artiștii pentru Artiști, ediția 2017

Suntem la mijlocul lunii martie, luna în care celebrăm Ziua Mondială a Teatrului, dar și faptele bune. Mulțumim pe această cale celor 33 de instituții de teatru din București și din țară care au programat – sub semnul solidarității de breaslă – spectacole ale căror încasari se direcționează către Fondul de Solidaritate Teatrală. Am rugat-o pe DORINA CHIRIAC să fie mesagerul acestui important demers social. Într-un mesaj emoționant și sincer, Dorina mărturisește adevarul – credința pentru fiecare artist: "Retragerea din scenă înseamnă retragerea din viață."

Dorina Chiriac – Ambasador al Campaniei Artiștii pentru Artiști, ediția 2017

„Lumea în care trăim a așezat absurd artistul in rand cu alte ocupatii din care te retragi la timp, pentru odihna binemeritata. Artistul nu isi cauta odihna. Lumea trebuie sa-si schimbe atitudinea. Dar pana atunci, putem sa reparam. Eu pot, si poți si tu! Te astept la teatru!

Eu voi fi acolo!”

Dorina Chiriac este Micul Prinț în spectacolul cu același titlu, pe care vă invităm să-l vedeți mâine, 17 martie, ora 19.00, la Teatrul de Comedie din București.

Un spectacol în cadrul Campaniei „Artiștii pentru artiști”.

„Cumpără un bilet la spectacolele din programul Campaniei UNITER Artiștii pentru Artisti și vei fi început chiar tu schimbarea !” spune Dorina Chiriac

Ori, UNITER asta încearcă de 16 ediții încoace.

Nu mai departe de anul trecut, suma de 91.200 lei, provenită din vânzarea de bilete și donații, a fost baza financiară a suportului oferit artiștilor cu probleme de viață.

Pe noi, UNITER, astfel de realități ne motivează să mergem mai departe.

„Dacă vrei să construiești un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori și alte materiale. Învață-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârșită”

(Micul Prinț de Antoine de Saint Exupery)

Cumpărați bilete la spectacolele de teatru din cadrul Campaniei: http://www.uniter.ro/start-campania-nationala-artistii-pentru-artisti-2/

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donații și sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenția Piata Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală

Foto & Video: Dragoș Ivan / Pixozz Labs