de Andrei Crăciun luni, 30 ianuarie 2017
Continuăm seria interviurilor noastre cu Antoaneta Cojocaru, un nume mare deja din generația următoare.
ACTRIȚA RECOMANDĂ
Anto, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
Joc în „Arlechino moare?”, „Pescărușul”, „Bach Files”, „Oscar și Tanti Roz” la Bulandra, „ Cea mai puternică” la Teatrul de Comedie, „Hell sau Ce caut eu aici?” la Godot, „Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă. Sunt în repetiții la Teatrul Metropolis cu „Livada de vișini”, la Bulandra în „Coriolan” și la Opera Comică cu „Micuța Dorothy”. În pregătire e și spectacolul „Oxygen”.
Nu mi-e rușine că joc în niciunul dintre spectacolele mai sus menționate, ba dimpotrivă. Toate mă definesc ca artist (diferit, ce-i drept). Și știu că nici unul dintre ele nu te lasă să pleci acasă indiferent.
Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci.
„Macbeth” la Bulandra. Pentru estetica pe care o propune și pentru trei actori foarte buni.
Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
De curând mi-am redescoperit cu bucurie un fost coleg de clasă: Ioan-Andrei Ionescu, printr-un joc al întâmplării și am fost impresionată de profesionalismul său. Adi Ciobanu, pentru că este unul dintre cei mai vii și curioși actori de la ora actuală. Mihai Smarandache, care e un partener foarte bun și un actor hăruit.
O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Sunt multe actrițe la care admir câte ceva… Dar încredere am în caii de cursă lungă, care sunt mai rari. Acum mă simt bine pe scenă cu Mihaela Teleoacă și Ana Covalciuc.
Un regizor de urmărit. De ce?
Andrei și Andreea Grosu pentru abordarea curajoasă a textelor clasice importante, într-un context în care ne mulțumim cu puțin. Pentru oaza pe care au clădit-o la UnTeatru. Pentru că pun accent pe actor și pe relații, nu pe artificii.
Un motiv pentru care să mergem la teatru.
Pentru experiența esențială pe care o produce catharsis-ul în spectacolele bune, care sunt rare, dar care merită căutate. Pentru oglinda care este teatrul, orice ar fi.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.
De la profesorul meu, Ion Cojar: „Cât actor, atâta rol”.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Sunt multe. Am căzut în sală cu un partener, în timpul unui dans. Mi-am sucit genunchiul înaintea a trei premiere diferite. Am primit un cozonac la aplauze. Am jucat cu un partener revoltat pe spectacol, la modul cel mai prozaic. Am avut o stockeriță care era îndrăgostită de un alt partener și scria peste tot pe facebook că suntem împreună. Mi-a intrat piciorul spart al unui pahar de sticlă în palmă cu o zi înainte de premiera unui spectacol și în timpul spectacolului (pe care l-am jucat) nu mi-am putut folosi o mână.
Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
„Oxygen” (încă nu a avut premiera).
Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
Când orgoliile personale au dezechilibrat bunul mers al unui spectacol. Dezamăgirea pe care mi-a produs-o egocentrismul unor artiști și lupta mea de a nu răspunde la fel.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Senzația de împlinire de după un spectacol în care știi că ai dat tot. Recunoștința de a fi considerată o voce. Încrederea spectatorilor. Că azi am fost aplaudată de întreg colectivul unui spectacol la finalul primei repetiții.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Cu Alexandru Darie. Pentru paleta mare de culori și umbre.
„Am căzut în sală cu un partener, în timpul unui dans. Mi-am sucit genunchiul înainte a trei premiere diferite. Am primit un cozonac la aplauze. Am jucat cu un partener revoltat pe spectacol, la modul cel mai prozaic. Am avut o stockeriță care era îndrăgostită de un alt partener și scria peste tot pe facebook că suntem împreună.”
Antoaneta Cojocaru, actriță
Foto: Simion Buia
