de Uniter vineri, 8 decembrie 2023
Echipa Teatrului Tineretului este părtașă la suferința și doliul familiei unuia dintre actorii cei mai loiali ai acestei instituții, pe care a slujit-o atât ca actor întreaga viață, cât și ca lider de sindicat. Numele său este consonant cu o lungă perioadă din istoria Teatrului Tineretului, contribuind major la prestigiul acestei instituţii prin talentul său.
Născut pe 16 decembrie 1967, la Bacău, fiu al actorului Florin-Grigore Mircea, absolvent al Academiei de Artă Teatrală Târgu Mureș, specializarea Actorie, promoția 1993, Florin Mircea Jr. este angajat ca actor al Teatrului Tineretului pe 1 iulie 1993, în timpul mandatului de director deținut de regizorul Nicolae Scarlat. A debutat în același an, pe 30 noiembrie, când are loc Premiera spectacolului PROCESUL de Steven Berkoff, regia Alison Sinclair, fiind distribuit în rolul Funcționarul.
Au urmat zeci de roluri, dintre care amintim:
Predicatorul curţii – LEONCE ŞI LENA de Georg Büchner, regia Nicolae Scarlat
Băiat – ORFANUL ZHAO de Ji Junxiang, regia Alexandru Dabija
ANTIGONA de Sofocle, regia Mihai Măniuţiu
Solul – MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC de William Shakespeare, regia Alexandru Dabija
SCANDAL CU PUBLICUL de Peter Handke, regia Vlad Mugur
Alchimistul – PRINŢUL DIN LACRIMĂ de Radu Macrinici, după Mihai Eminescu, regia Anca Maria Colţeanu
Hortensio – ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI de W. Shakespeare, regia Theodor Smeu Stermin
Fleurant – BOLNAVUL ÎNCHIPUIT de Moliere, regia Bogdan Voicu
Carp – PĂDUREA de A. N. Ostrovski, regia Emil Mandric
Epihodov – LIVADA DE VIŞINI de A. P. Cehov, regia Igor Larin
Blânduţ – VISUL UNEI NOPŢI de vară de William Shakespeare, regia Andreea Vulpe
Ilie – TACHE, IANKE ŞI CADÂR de Victor Ioan Popa, regia Cristian Juncu
Dave – COCOŞEI ŞI PUICUŢE de Willy Russell, regia Vlad Massaci
Preotul – UBU ŞI MILENA de Nina Ţînţar, regia Ion Mânzatu
Un comisar – VOTAŢI … ESCU de Felicia Dalu, după comedia ….Escu, de Todor Muşatescu, regia Felicia Dalu
TOATE-S VECHI ŞI NOUĂ TOATE, spectacol muzical de Felicia Dalu
Dimanche – DON JUAN de Moliere, regia Mircea Anca
Un bandit – FRANCESCA A FOST RĂPITĂ de Dario Fo, regia Erwin Simsensohn
Baronul – AVARUL după Moliere, regia Cristian Juncu
Stolnicul Drăgan – APUS DE SOARE de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Ştefan Iordănescu
Inspectorul, funcţionarul la gaz şi electricitate – SPARGERE FĂRĂ PROFIT de George Astaloş, regia Octavian Greavu
Bucătarul – REALEGEREA LUI ŞUŢU de Dumitru Crudu, regia Alexandru Berceanu
Corvino – VOLPONE, versiunea scenică Louise Dănceanu, după Ben Jonson, regia Louise Dănceanu
Paroles – TOTUL E BINE CÂND SE SFÂRŞEŞTE CU BINE de W. Shakespeare, regia Ştefan Iordãnescu
Muratov – L’AMOUR TOUJOURS, dramatizare de Louise Dănceanu, după romanul omonim al lui Bulat Okudjava, regia Louise Dănceanu
Îngerul – DACĂ ĂLA E CU AIA, AI’A LUI CU CINE-O FI? de Mimi Brănescu, regia Dan Tudor
Totolino – ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec, regia Louise Dănceanu
Georges – POVESTIRI DESPRE NEBUNIA (NOASTRĂ) CEA DE TOATE ZILELE de Petr Zelenka, regia Radu Afrim
Ministrul sentimentelor intime – REGELE GOL de Evgheni Schwartz, regia Cristian Pepino
GULYÁS- SOLDAȚII de Zalán Tibor, regia Szabó K. István
ATENTATE LA VIAȚA EI de Martin Crimp, regia Ștefan Iordănescu
Angel Samuelov- CU DRICU’ LA NUNTĂ de Hanoch Levin, regia Louise Dănceanu
Kuliok – GĂRGĂRIȚELE SE ÎNTORC pe pământ de Vasili Sigarev, regia Alexandru Mâzgăreanu
Ciubukov – JURNALUL UNOR NEBUNI, după Anton Pavlovici Cehov şi Nikolai Gogol, un spectacol de Louise Dănceanu
Barmanul – UN SPECTACOL RATAT, după Daniil Harms, regia Horaţiu Mihaiu
Georg Bamberger- BLACK COMEDY de Peter Shaffer, regia Cristian Ban
Bărbatul – CÂINELE de Valentin Krasnogorov, regia şi scenografia Horaţiu Mihaiu
Tatăl – FATA DE PE CANAPEA de Jon Fosse, regia și scenografia Horațiu Mihaiu
Ammos Feodorovici Leapkin-Teapkin, judecătorul – REVIZORUL de N.V.Gogol, regia Zalan Zakarias
Domnul Cartof/Varza Bio – LEGUME de George Cocoș, regia Irina Slate
Colaborări în filme:
Poliţistul – Amintiri din epoca de aur, regia Cristian Mungiu
După dealuri, regia Cristian Mungiu
𝐂𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐚𝐬ă, 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐞 𝐅𝐋𝐎𝐑𝐈𝐍 𝐌𝐈𝐑𝐂𝐄𝐀 𝐉𝐑!
(Teatrul Tineretului Piatra Neamț)