de Andrei Crăciun duminică, 4 septembrie 2016
Ai câștigat două premii la Gala HOP – unul în 2012 (Premiul Special al Juriului „Sică Alexandrescu”), unul în 2013 (Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică). Ce au însemnat aceste premii în cariera ta? Ce a fost înainte și ce a urmat?
Amândouă au fost nişte confirmări ale unor bănuieli personale, cum că aş fi bună să fac treaba asta în continuare. Cel puţin o vreme numele meu a circulat pe ici, pe colo datorită acestor premii, dar dacă au avut un efect pe care-l cunosc, a fost asupra mea, şi asta cred că e cel mai important. Mi-au creat un mindset pozitiv faţă de ce am de făcut.
Ai primit și dumneata o diplomă, ceva, să ai la mână? Ce ai făcut cu aceste acte doveditoare?
Am primit, bineînţeles, am primit. N-am făcut nimic, pentru că maică-mea are acest obicei de a le agăţa prin casă, pe pereţi. Eu oricum nu aș fi știut ce să fac cu ele. Poate doar să mă laud sau ceva? Dar nu.
Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai face diferit în relația dumitale cu HOP-ul?
Chiar nimic. Sunt bucuroasă că am înţeles ce trebuia din ambele experienţe. Nu am căutat nişte experienţe perfecte din care să ies obligatoriu moţ, ci un barometru care să facă ding atunci când eu mi-am atins nivelul maxim de care eram capabilă în momentul ăla. Şi iată, l-am primit.
Cum te-ai pregătit pentru participările tale la HOP și cu ce amintiri ai rămas de la edițiile la care ai participat?
Pentru prima participare, pot să spun că eram pregătită dinainte de a afla că mergem la concurs. Am venit direct din facultate, cu un spectacol de bufoni shakespearieni, la care am lucrat împreună foarte mult, sub îndrumarea doamnei profesoare Miriam Cuibus. Iar în concurs am căutat doar să îmbunătăţim, prin bună dispoziţie şi joacă, un produs care văzuse deja lumina reflectorului. Aşa că ne-am pregătit cu toţii în apă, pe nisip, pe faleză ș.a.m.d. A fost minunat!
A două oară a fost mai complicat, pentru că am mers singură şi pe asta chiar n-o mai făcusem. M-am pregătit singură, am și renunțat de câteva ori, am revenit, iar am renunțat, până când nu am mai avut încotro și am făcut-o, pentru că – nu-i așa? -, asta îmi doream. Proba de intrare în concurs a fost un moment pe care mi-l amintesc vag, dar față de care am un sentiment foarte bun. A fost un boost de energie și 99% improvizație pe textul personajului Boogie din „Pisica Verde” de Elise Wilk.
Doar la Costinești am avut, neașteptat, o senzație atât de ciudată față de ce am reușit să leg, încât după ce am ieşit din scenă am urcat scările pe care le coborâsem când am intrat şi, pentru că îmi era atât de ruşine de mine, iar altă ieșire afară de cea direct spre scenă nu era, m-am cocoțat pe geam şi am coborât de la etajul 1 pe trunchiul unui copac la baza căruia, probabil în cu totul alt film, stăteau Petre Ancuţa şi Emilian Mârnea. Mă rog, şi juriul cred că s-a prins și a vrut să-mi spună «Da, Simona, prost! Dar hei, te-ai auzit minunat!», aşa că din ediția asta m-am ales cu tributul «Hai Iu Iu Nu Hey You You», unde m-am auzit și eu, pe muzica lui Vlaicu Golcea, printre altii, cu o Doină din Dolj. Super-tare!
Bineînţeles, întâlnirea absolut norocoasă cu Ada Milea, Dorina Chiriac, Vlaicu Golcea este marcantă pentru un spirit muzical. Așa a fost şi pentru mine. Dar dincolo de toate, e o plăcere nebună în a-i privi pe alţii cum strălucesc pe scenă, vara, la mare, înconjurați de cei mai buni.
Pentru cei care se pregătesc acum de primul lor HOP, ce sfat le-ai da?
Niciun sfat. Sfaturile te înnebunesc de cap şi nu mai eşti atent la ce trebuie să faci.
Unde te putem vedea în toamna aceasta?
La Râmnicu-Vâlcea, unde sunt angajată (www.pann.ro), la CNDB (n.r. – Centrul Național al Dansului București) unde o să colaborez cu Farid Fairuz la un spectacol-performance într-o mega echipă şi, cu puţin noroc (adică nu stiu sigur!), la cinema lângă Teo Corban, Maria Obretin, Laurenţiu Bănescu în „6.9 pe scara Richter”, ultimul film al lui Nae Caranfil. Dar dacă nu sunt de găsit nici la teatru, nici la CNDB şi nici la cinema, înseamnă că pregătesc ceva şi încă nu mă puteţi vedea!
Ai intrat hotărât și în lumea filmului. Am citit un interviu cu dumneata de acum trei ani în care, la previzibila întrebare teatru sau film, voiai și una și alta, cu mențiunea că îți place mai mult să „arzi” în direct. Și acum? Tot așa?
Ha-ha ! Întotdeauna cred că o să rămână arderea asta. Cu arsu’ stau bine! Da. Şi film şi teatru, doar că acum, spre deosebire de acum trei ani, am şi încercat marea cu degetu’ (nu mai zic că am încercat-o din larg, de printre nave, lucru care-mi dă şi mai mult curaj). Şi pentru că e o descoperire recentă, aş vrea să privesc un pic mai atent la ea. E ardere şi în faţa camerei, doar că e altă mâncare de pește. Încă degust. Şi-mi place! Între timp caut oameni de la care să fur, care să mă inspire şi pe care, aşa inspirată, să ajung să-i inspir şi eu.
„Dar dacă nu sunt de găsit nici la teatru, nici la CNDB şi nici la cinema, înseamnă că pregătesc ceva şi încă nu mă puteţi vedea!”
Simona Arsu, actriță
Foto: Facebook / Simona Arsu
