de Uniter miercuri, 29 iunie 2022
”Tot eu am conceput, din poziția de consultant știintific și apoi de scenarist, toate poveștile despre viețile compozitorilor, povești fantastice, cu eroi minunați, care te captivează imediat, iar la final lumea iese fredonând bucăți din piesele ascultate.” (Cristina Sârbu într-un interviu coord. de Ramona Raduly în Life)
Din nefericire, la momentul la care muzicologul, jurnalistul și managerul cultural Cristina Sârbu a elaborat conceptul programului, fondurile nu erau suficiente pentru a susține acest demers. Atunci a început lupta pentru atragerea sponsorilor. După încercări eșuate de strângeri de fonduri, o bancă și-a arătat interesul printr-o sponsorizare. Primul spectacol s-a jucat cu sala închisă, atingându-se numărul de 1500 de spectatori într-un spațiu cu capacitatea generală de 800 de locuri.
Fără a promova evenimentul mai mult decât printr-un comunicat trimis abonaților Filarmonicii și și printr-o postare pe Facebook, anunțul cu prima ediție a proiectului a stârnit interesul și a umplut sala desemnată concertului mult peste capacitate. Au interpretat Orchestra simfonică a Filarmonicii (pro bono), dirijată de maestrul Ilarion Ionescu Galați, soliști – violoniștii Florin Ionescu Galați și tânărul Mircea Dumitrescu. De atunci „Clasic e Fantastic” funcționează și este în continuă creștere, pregătind cea de-a douăsprezecea ediție în această toamnă.
Programul constă dintr-o serie de concerte care trec de la muzică simfonică la jazz, în două serii de evenimente susținute în paralel: „Cum să înţelegem muzica”, care constă în concerte susținute de peste 100 de artiști la Ateneul Român (pentru copii de peste 7 ani), şi „Copilăria marilor muzicieni”, un segment inedit de spectacole de teatru pentru copii, cu specific muzical, găzduite de Teatrul Odeon, destinat categoriei foarte tinere de iubitori de teatru și de muzică ( 4-9 ani).
„Noi am mai avut repetiții generale pe care le-am primit tot de la Orchestra Națională de Tineret de la maestrul Mandeal, de exemplu, două chiar am avut și succesul lor a fost absolut remarcabil pentru că cei mai tineri melomani să spun așa, pot să arunce o privire în culise, în spatele ușilor închise și să vadă cum se face o repetiție generală, unde te oprești, mai corectezi – sigur ai aproape totul făcut, dar mai este câte ceva de perfecționat de fiecare dată.” (Cristina Sârbu într-un interviu audio acordat Radio România Muzical)
Componenta teatrală a programului numără un repertoriu de 10 spectacole de teatru în regia Monicăi Ciută: „Ceaikovski și Povestea unui Spărgător de nuci”, „Bela Bartok și povestea prințului cioplit în lemn”, „Copilăria lui Bach”, „Rossini și povestea lui Wilhelm Tell”, „Copilăria lui Enescu”, „Copilăria lui Beethoven”, „Copilăria lui Wagner”, „Copilăria lui Chopin”, „Copilăria lui Vivaldi” și, în sfârșit, „Copilăria lui Mozart”. Pe de cealaltă parte, audițiile de la Ateneul Român constau într-o reală lecție de cultură muzicală cu o frecvență lunară (susținându-se 9 dintre aceste evenimente într-o stagiune) pe scena Sălii a instituției.
După 5-6 stagiuni, inițiativa a devenit populară în rândul școlilor, care au adus mici spectatori în grupuri compacte. De asemenea, autocare din alte orașe precum Râșnov, Ploiești, Constanța, Brașov sau de pe Valea Jiului frecventează „Clasic e fantastic”. De asemenea, spectacolele susținute în cadrul CEF au fost prezente și în Festivalul „George Enescu”, eveniment de prestigiu internațional.
„A fost grea revenirea după pandemie în sala de concert pentru că înainte sălile erau pline cu grupuri școlare; ajunsesem la performanța ca școlile să fie interesate de proiect. A durat 8, 9, 10, 11 ani, dar uite că reușisem! Am învățători care și-au adus a treia generație la aceste concerte și le mulțumesc.” (Cristina Sârbu într-un interviu audio acordat Radio România Muzical)
Acest proiect este realizat în beneficiul celor 10.000 de copii si tineri care pot avea, în schimbul unei sume mici de bani, acces la toate evenimentele organizate sub genericul „Clasic e Fantastic”. Utilitatea socială şi statutul de unicat al proiectului au determinat instituţii, companii şi organizaţii să se implice cu suport moral şi financiar.
„[Despre cele mai emoționante momente legate de proiect] «Ruperea» ușilor de la primul concert, numărul mare de școli care își trimit elevii către Ateneul Român, faptul că am început să fiu recunoscută – Uite-o pe doamna de la Clasic e fantastic!- în bazinul de la Radisson de către o mamă și copilul ei, sau momentul în care a venit cineva la mine și mi-a spus: «Doamnă, copilul meu a crescut cu Clasic e fantastic»…” (Cristina Sârbu într-un interviu coord. de Ramona Raduly în Life)
Proiectul își continuă dezvoltarea atât prin spectacolele de teatru și concerte, cât și prin cărți și ilustrații ce pot fi citite și vizualizate și în mediul online. Douăsprezece volume din colecția „Copilăria marilor muzicieni” sunt disponibile în biblioteca virtuală a site-ului oficial clasicefantastic.ro, pentru răsfoire, lectură și descărcare gratuită. Ilustrațiile aparțin artistelor Carla Duschka, Annabella Orosz și Ana-Maria Lemnaru, și este în lucru o cea de-a treisprezecea carte.
Spectacole:
Ceaikovski și Povestea unui Spărgător de nuci, regia Monica Ciută
Bela Bartok și povestea prințului cioplit în lemn, regia Monica Ciută
Copilăria lui Bach, regia Monica Ciută
Rossini și povestea lui Wilhelm Tell, regia Monica Ciută
Copilăria lui Beethoven, regia Monica Ciută
Copilăria lui Enescu, regia Monica Ciută
Copilăria lui Chopin, regia Monica Ciută
Copilăria lui Richard Wagner, regia Monica Ciută
Copilăria lui Vivaldi, regia Monica Ciută
Copilăria lui Mozart, regia Monica Ciută