de Florina Tecuceanu luni, 7 martie 2016
“#Teen Spirit” (cu hashtag, aşa cum este scris pe afiş, pentru că face trimitere la reţelele sociale ale generaţiei 12+) este despre adolescenţa exuberantă şi răzvrătită, întunecată şi schimbătoare, aşa cum se dezvăluie în piese iconice ce se regăsesc în spectacol – aparţinând Guns’n Roses, The Doors, Rammstein, Nirvana, Queen, Lanei Del Rey.
“#Teen …” reuşeşte un schimb de emoţii între actori şi public, un exerciţiu ludic specific tuturor acelor “teenager”-i care îşi trăiesc experienţele pe FFW. Cei care au trecut de mult peste această etapă existenţială vor găsi în “Teen Spirit” o întoarcere la ceea ce au trăit acut şi dramatic: Întâlniri. Iubiri. Prieteni. Primul sărut cu limba. Prima beţie. Prima partidă de sex. Prima trădare. Muzică rock. Divorţul părinţilor. Deprimarea. Revolta. Pierderea unui bunic. Şi la final, iremediabil, sfârşitul adolescenţei – cea mai grea, probabil, dar şi cea mai insesizabilă, la momentul producerii, dintre toate pierderile vârstelor noastre.
“Teen…” este o recuperare afectivă a unei stări de spirit trăite universal, pe baza unui colaj de texte în care autori sunt chiar “actanţii”, adică cei 18 tineri actori din spectacolul regizat de Peter Kerek. Toate sunt experienţe trăite, exprimate frust, fără menajamente de limbaj.
“Eu văd adolescenţa ca pe un jaf. Este un moment în care după ani de aşteptare a venit timpul să dai lovitura… Acest spectacol a fost dorinţa Teatrului Excelsior, ce riscă cu foarte multă hotărâre o apropiere de această categorie de vârstă. În acest demers al lor m-am aruncat fără nicio ezitare şi mi-a plăcut mult”, îşi justifică regizorul Peter Kerek demersul.
Alegerea cromatică a proiecţiilor video – în alb-negru – exprimă intenţia regizorului de a surprinde mai mult latura întunecată a adolescenţei, cea plină de spaime şi de dorinţe neîmplinite.
“Proiecţiile alb-negru contribuie la crearea acestei adolescenţe înspăimântătoare. Am optat pentru alb-negru şi din simplul motiv că este mult mai sugestiv decât imaginea colorată. Alb-negrul e foarte permisiv, se îmbină cu alte planuri, lasă loc sugestiei, imaginaţiei, interpretării”, mai spune Peter Kerek.
Şi totuşi – este ştiut – adolescenţii nu prea merg la teatru. În general. Şi, în particular, nici la acest spectacol-puzzle foarte bine articulat nu vin prea mulţi. Însă numărul lor creşte de la o reprezentaţie la alta. Această absenţă este o “pierdere” şi pentru instituţiile teatrale, dar şi pentru ei înşişi. Adolescenţii vor, în opinia regizorului, trei lucruri: dinamică, intensitate şi forme noi. “#Teen Spirit” le conţine pe toate trei, “ceea ce nu înseamnă, desigur, că este pe gustul tuturor adolescenţilor”.
Actriţa Sonia Divile crede în efectul terapeutic al spectacolului. “Am încercat să salvez mulţi adolescenţi pe care îi cunosc invitându-i să îl vadă. Cea mai recentă invitaţie am lansat-o către verişoara mea care are aceeaşi problemă ca şi mine – este grasă. Hai să mă vezi, i-am zis. Cred că ţi-ar face bine. Un amic mi-a zis după spectacol… Trebuie să stau puţin singur, m-am recunoscut prea mult în spectacolul ăsta. A fost dubios. E cumva despre mine? Le-ai povestit despre mine?”.
Pentru actorul Ovidiu Uşvat, perioada repetiţiilor a fost ca o călătorie în timp. “M-am trezit dintr-o dată din nou la liceu, împreună cu 17 colegi nebuni şi frumoşi. Timp de o lună am dansat, am cântat, am spus poveşti, am râs şi am plâns. După toate astea pot spune că mi-a fost mai greu să adorm spiritul adolescenţei decât să-l trezesc… Majoritatea spectatorilor au spus că au plecat cu un sentiment de nostalgie, pentru că le-a fost uşor să se regăsească în poveştile noastre”.
Epilog
Adolescenţii nu vin la spectacole de teatru tocmai pentru că imaginea teatrului nu corespunde celor trei elemente amintite de regizor mai sus. “Pentru ca acest lucru să se schimbe, pe lângă conţinut (opţiuni repertoriale, spectacole, regizori etc.), teatrele ar trebui să fie mult mai preocupate şi de imaginea lor exterioară, de stilistica prezentării în afară, pentru că ambalajul contează enorm”, mai spune regizorul despre cum ar trebui să se orienteze spre adolescenţi teatrele.
Info:
#TEENSPIRIT – un spectacol colectiv de:
Răzvan Krem Alexe, Nicholas Caţianis, Sonia Divile, Ştefania Dumitru, Maria Teodora Filip, Ovidiu Uşvat (participanţi la Gala HOP), Irina Antonie, Vlad Bălan, Adela Bengescu, Vlad Bîrzanu, Raluca Botez , Laurenţiu Drăgan, Sebastian Ghiţă, Mihaela Kavdanska, Peter Kerek, Maria Mitu, Ciprian Nemeşiu, Teodora Daiana Păcurar, Dana Rogoz, Alina Rotaru, Aurelian Stoleriu , Iuliana Vîlsan, Dilmana Yordanova.
Foto: Adi Bulboacă