de Florina Tecuceanu luni, 1 februarie 2016
Cu puţin timp înaintea spectacolului „Artiştii pentru artişti“, pe care UNITER îl organizează în fiecare primăvară, în beneficiul artiştilor vârstnici aflaţi în dificultate, site-ul uniter.ro vă prezintă o serie de interviuri cu actori, regizori, scenografi, oameni din breaslă, pe o temă importantă: modelele (în viaţă şi în carieră).
Florina Tecuceanu: Aţi participat la spectacolele “Artiştii pentru artişti”, dar şi la alte acţiuni umanitare. Ce anume v-a motivat să daţi curs acestor invitaţii?
Felicia Filip: Profesia noastră este, prin natura ei, generoasă. Artistul se dăruieşte publicului său cu tot ce are mai bun: talentul, perseverenţa, nu o dată sacrificarea, până la dispariţie, a timpului liber.
Iată de ce acţiunile umanitare nu constituie decât o prelungire a profesiei tale, cu atât mai mult atunci când sunt destinate unor confraţi, artişti ce au nevoie de ajutor. Un motiv în plus de a participa la generoasa iniţiativă ,,Artiştii pentru artişti’’.
Dintre oamenii din domeniul artelor pe care i-aţi admirat, dintre cei dispăruţi, care au constituit modele profesionale pentru dvs?
Încă din copilărie admiram anumiţi artişti în funcţie de criteriile vârstei respective. Acum, la ora sintezei, pot enumera o galerie de personalităţi care mi-au devenit modele. Prin profesoara mea, Georgeta Stoleriu, pot spune că am admirat-o pe soprana Yolanda Mărculescu, profesoara… profesoarei mele. Sunt mereu tulburată de forţa interpretativă şi magnetismul emanat din înregistrările Mariei Callas.
Către cine ar trebui să se uite tinerii actori, pe cine ar trebui să aibă drept repere?
Tinerii artişti ar trebui să înveţe ,,să privească“ spre actorii care au ceva de spus pe scenă sau pe ecran (mare sau mic), să detecteze meşteşugul, să sesizeze detaliul ce diferenţiază valoarea de mediocritate. Câte se pot învăţa astfel! Şi ca să ofer răspunsul la o întrebare anterioară: l-am admirat şi continuu să îl admir necondiţionat pe Amza Pellea pentru diversitatea rolurilor abordate, reuşind să fie de fiecare dată memorabil, ca voievod, inginer sau… Nea’Mărin.
Sunteţi o artistă extrem de solicitată. Ce vă ocupă agenda în prezent?
Activitatea mea se împarte între solista de operă, interpreta de pe podiumul de concert, vocal simfonic, cameral sau rock, cadru didactic universitar şi, nu în ultim rând, manager al Operei Comice pentru Copii.
Anul 2015 mi-a adus bucuria debutului într-o altă ipostază, cea de actor de teatru. Susţin cu mare bucurie un rol fermecător pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti în piesa ,,În plină glorie”. Şi, ca o consecinţă, am primit invitaţia să joc într-o tragedie, ,,Oreste, regele sunetelor” de Ioan Petru Culianu, în care interpretez două roluri: Electra şi Vânzătoarea de corăbii. Este vorba de o premieră mondială, un text al genialului nostru compatriot căruia i se pune pentru prima oară în scenă o lucrare. Ce experienţă!
Sunteţi pe scenă de peste 25 de ani. Au fost momente pe scenă când aţi fi putut spune “Opreşte-te, clipă, că prea frumoasă eşti!”?
O, Doamne, sigur! De câte ori atunci când atingi incandescenţa unui moment scenic sau a unui succes meritat n-ai vrea ca timpul să se oprească? Este un moment magic. Port în suflet, în minte şi în faţa ochilor multe astfel de clipe, un Pantheon al fiinţei mele.
Care au fost cele mai frumoase roluri din cariera dvs?
Atunci când interpretezi un rol, acela ţi se pare ,,cel mai frumos”. Dacă nu aş simţi astfel, cu toată sinceritatea, cu toată credinţa mea, nu aş putea apărea pe scenă. Pot oare să aleg între Violetta din ,,Traviata”, Lucia din ,,Lucia di Lammermoor”, Imogene din ,,Piratul”, Contesa di Folleville din ,,Il Viaggio a Reims” sau Rosalinde din ,,Liliacul”?
Dar cele mai frumoase complimente pe care le-aţi primit?…
Aici există pericolul unui moment de derapaj al modestiei. Rezist însă ispitei şi afirm că cel mai impresionant compliment l-am primit atunci când toată sala Operei Naţionale Române din Bucureşti mi-a cântat ,,Mulţi ani trăiască!” la finalul unui spectacol cu ,,Traviata” programat de ziua mea de naştere.
Vă mai aduceţi aminte când aţi mers prima dată la cinema/ teatru?
Amintirile primelor spectacole de teatru şi film vizionate se confundă cu primele mele amintiri din copilărie. Pot spune deci, că am fost dintotdeauna un spectator pasionat.
Cum sunteţi primită în oraşul în care v-aţi născut, Slatina? Vă mai vizitaţi rudele, familia, prietenii din oraş?
Am fost întotdeauna răsfăţată la Slatina. Am mândria de a fi cetăţean de onoare al oraşului meu natal. Sunt invitată anual la manifestări culturale importante, iar fratele meu şi familia sa locuiesc acolo.
Îmi spuneaţi într-un interviu pe care vi l-am luat cu ani în urmă, că aţi rămas un om normal şi că aveţi acelaşi respect pentru omul care ridică dimineaţa gunoiul ca şi pentru cel mai mare regizor de operă… Ce anume credeţi că v-a ajutat să rămâneţi cu picioarele pe pământ?
Îi stimez cu sinceritate pe cei cu care intru în contact, indiferent de funcţia sau profesia lor. Apreciez cu hotărâre, înainte de orice, caracterul unui om.
De ce credeţi că mulţi artişti, după ce cunosc succesul, îşi “pierd busola”?
Busola de care amintiţi o ai sau nu o ai de la început. Faptul că o perioadă mergi pe un drum corect poate fi o întâmplare fericită. În momentele de răscruce, care pot fi fericite sau dramatice, se verifică echilibrul, tăria de caracter, personalitatea. Adică, într-un cuvânt… busola.
Un artist care a atins apogeul carierei este “complet” dacă devine formator pentru cei mai tineri şi îi ajută să se dezvolte. V-aţi asumat acest rol în relaţia cu artiştii aflaţi la început de drum?
Aşa cum am amintit, sunt cadru didactic universitar, lucrez cu tineri talentaţi aflaţi la început de drum. În plus, susţin master class-uri de canto, sunt preşedintele mai multor concursuri în care încerc să detectez cu o clipă mai devreme talentul, să îl remarc, să îl încurajez. Acelaşi lucru îl fac şi în calitate de Director General al Operei Comice pentru Copii cu artiştii tineri ce debutează pe scena noastră. În felul acesta încerc să mulţumesc pentru sprijinul pe care l-am primit la începuturile carierei mele.
Căsniciile în lumea artistică sunt destul de frecvente, însă puţine sunt cele care rezistă de-a lungul timpului. Mai mult, soţul dvs, Cristian Mihăilescu, vă este şi manager. Care este secretul acestei longevităţi în colaborarea profesională şi în cuplu?
Cristian este, în multe privinţe, sufletul meu pereche. Avem aceleaşi gusturi, aceleaşi preferinţe culturale, aceleaşi aspiraţii. În plus, el îmi supraveghează întreaga viaţă artistică sfătuindu-mă atât pe scenă cât şi în viaţa personală care, pentru un artist de operă, este cu totul specială. Suntem amândoi cadre didactice, iar el cunoaşte bine tainele managementului, fiind un director de succes al unor prestigioase Teatre de Operă. Cred că am dezvăluit astfel secretul logevităţii cuplului nostru.
Aş sintetiza: secretul este iubirea ce cuprinde admiraţia reciprocă şi inteligenţa de a şti când să fii în prim-plan şi când să rămâi într-o plăcută şi răcoroasă penumbră.
DACĂ VREI SĂ AJUȚI!
MODALITĂŢILE DE PARTICIPARE A DONATORILOR FINANCIARI LA CAMPANIA „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI” SUNT:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
formularul de 2 % din venitul global
cumpărarea de bilete (donaţii medii sau mici) pentru vizionarea spectacolului de caritate organizat în fiecare an ca punct central al campaniei, în jurul datei de 27 martie.
Contul Campaniei „Artiştii pentru artişti
Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei
Mai multe detalii despre Campania „Artiştii pentru artişti“, aici.
