„Apă de mină“, în premieră la Teatrul Act

Joi, 26 noiembrie, de la ora 19.00 şi vineri, 27 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc premiera naţională a spectacolului „Apă de mină“, de Csaba Székely, un proiect coordonat de Oana Stoica, produs de Teatrul Act şi Scena 9, sponsorizat de BRD şi care a beneficiat de sprijinul UNITER.

„Apă de mină“, în premieră la Teatrul Act

Când Csaba Székely a început să scrie „Trilogia minelor”, în 2010, teatrul românesc ignora satul ca posibilă temă de dezbatere. Dramaturgul mureşean a intuit potenţialul scenic al ruralităţii şi a avut luciditatea să scormonească în puroiul moral al satului României postcomuniste, într-o vreme în care mândria de agricultor sau miner, indusă tovărăşeşte în vechiul regim, dispăruse odată cu locurile de muncă, lăsând în urmă oameni sărăciţi, tot mai afundaţi în propria disperare, tot mai îndârjiţi de mizerie, măcinându-se singuri, în tăcere, cu inima tăbăcită de alcool şi suferinţă.

Satul maghiar transilvănean din „Trilogia minelor” este exponentul oricărei comunităţi rurale din România, indiferent de limbă sau religie.

Abordând teme distincte – rata mare a sinuciderilor în rândul populaţiei maghiare („Flori de mină”), conflictul româno – maghiar şi mafia lemnului din primăriile săteşti („Beznă de mină”), ipocrizia bisericii ca instituţie („Apă de mină”) -,”Trilogia minelor” scanează degradarea omului în condiţii – limită de supravieţuire materială şi disoluţia comunităţii rurale pe fondul sărăciei. Abilitatea dramaturgului este de a ataşa acestei resemnări forţate un umor scânteietor şi replici ascuţite ca bisturiul, care lovesc cu atâta precizie încît nu ştii dacă să râzi sau să plângi.

Lumea Apei de mină este o lume unde mina e închisă, dar oamenii sunt și mai închiși. Unde iubirea poate ajunge departe, dar universul se termină la satul vecin. Unde băutura e otrăvitoare și poezia nu are rimă. Este o lume în care tragedia e la ordinea zilei și fiecare încercare de a evada sau măcar de a găsi un sens în acest întuneric poate provoca un nou dezastru. Și totuși merită să încerci.

Csaba Székely

INFO

JOI, 26 noiembrie, ora 19.00  

si 

VINERI, 27 noiembrie, ora 19.00

PREMIERĂ NAŢIONALĂ – APĂ DE MINĂ

de Csaba Székely

Traducere de Sándor László

Echipa spectacolului:

Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea,Irina Antonie

Scenografia: Vladimir Iuganu

Muzica: Bobo Burlăcianu

Afiş: Paul Mureşan

Mulţumiri speciale domnului Alexandru Dabija

Un proiect coordonat de Oana Stoica

Durata: 90 de minute, fara  pauză