de Andrei Crăciun luni, 7 septembrie 2015
INTERVIURILE HOP www.uniter.ro îi prezintă pe tinerii actori care au câștigat preselecția de la București. Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort.
Un scurt CV: când ai absolvit? Unde?
Am absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în anul 2012, la clasa profesoarei Miriam Cuibus.
Cu ce text ai venit la selecţia HOP?
Am venit la secţiunea grup, împreună cu Graţiela Bădescu cu textul „Copacul” de Anca Ştefan, în regia Alexandrei Popescu.
Ai mai fost şi în anii anteriori la HOP?
Din păcate nu, acesta este primul an.
Ai avut emoţii la selecţia HOP de la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB)?
Da, bineînţeles, la fel ca la orice preselecţie, unde e liber oricine să vină să vadă „concurenţa”. Cu toate astea, atmosfera de la preselecţie mi s-a părut destul de degajată şi plăcută.
Ce ţi-au spus membrii juriului şi cum ţi s-au părut opiniile lor referitoare la prestaţia ta? Ai încercat/vei încerca să le pui în practică până la Gala din septembrie?
În principiu, feedback-ul lor mi s-a părut destul de pozitiv. Au făcut unele aprecieri cu privire la structura şi finalul bucăţii noastre şi au părut plăcut impresionaţi de text, care într-adevăr e mişto. Din pricina asta m-a luat puţin paranoia şi m-am gândit că poate am fost sub text, dar desigur că am încercat şi vom încerca în continuare să ne ocupăm şi de aspectul ăsta.
În ce piese ai jucat/ joci în prezent? Ce roluri ai interpretat până acum? Există unul care îţi place în mod deosebit?
La facultate am jucat Şamraev în Pescăruşul în regia profesorilor noştri, Gelu Colceag şi Tania Filip, asistent de regie Andreea Iacomiţă. Mai joc Jacques în Cele două orfeline sub îndrumarea lui George Ivaşcu şi Monica Ciută. Mi-a făcut placere să-l joc pe Jacques, chiar dacă uneori îmi părea dificil. Am vrut să-l duc în zona de cocalar modern (e un personaj negativ) şi nimeni nu m-a oprit, asta mi-a plăcut.
Am mai avut şansa să lucrez la Aglaja, un spectacol după viaţa Aglajei Veteranyi, cea care a scris De ce fierbe copilul în mămăligă ? şi Raftul cu ultimele suflări. Echipa e formată din nişte oameni foarte mişto, şi am muncit mult. Acolo joc personaje mai mici, dar mai multe. Unde mai pui că sunt şi foarte diferite între ele. În perioada asta mai lucrez la Huevos Congelados, un text scris de Rucsandra Pop şi regizat de Anca Colţeanu, unde am ocazia să joc un steward pe ruta Barcelona-Bucureşti, un rol care cu siguranţă mi-e mai apropiat decât altele.
Nu cred că mi-am atins potenţialul maxim, dar din punctul meu de vedere un actor îşi poate îmbunătăţi foarte mult rolul chiar şi după premieră, de la o reprezentaţie la alta, aşa că munca mea, în mod clar, continuă întotdeauna chiar şi după perioada formală de „repetiţii”.
Care sunt actorii români pe care îi admiri?
Actorul român pe care îl admir poate cel mai mult este, culmea, etnic maghiar. Vorbesc despre Bogdán Zsolt, actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Diferit de la un spectacol la altul, totdeauna asumat şi firesc, mi se pare că e genul de actor care radiază şi te ia cu el. Bineînţeles, mai sunt o grămadă de actori pe care îi admir şi amintesc doar câţiva: Marius Turdeanu, Zoli Lovas, Ionuţ Caras, Ştefan Lupu, Richard Bovnoczki etc. Lista poate continua. Recunosc, trebuie să văd mai multe spectacole în Bucureşti să mă hotărăsc exact pe ce actori din zonă îi pun pe piedestal în mintea mea.
Ce actriţă/ actor străin îţi place? De ce? În ce film/spectacol te-a impresionat în mod deosebit?
Edward Norton. Mi se pare că se schimbă mult de la un personaj la altul. Având un fizic care pe mine mă trimite cu gândul la genul mai degrabă uşor pămpălău, de „vultur pleşuv”, să-l văd în American history X cel mai dur din cartier, m-a dat pe spate. Îmi place şi Gary Oldman, care este total diferit de la un personaj la altul, fantastic.
De ce te-ai făcut actor?
Fiind o fire timidă şi introvertită, făcând teatru în liceu, am simţit că mă descopăr pe mine, mă cunosc mai bine, mă forţez să trec de limita timidităţii, aşa că la finalul liceului, actoria a fost domeniul care m-a atras cel mai mult. Asta pe lângă muzică, dar ca să intri la conservator, trebuie să studiezi ani buni, nu glumă.
Am făcut-o pentru momentele în care eşti pe scenă, şi parcă timpul se opreşte în loc, în jurul tău e linişte şi tu stăpâneşti tot, calm, sigur, profund. Nu ştiu dacă e o senzaţie pe care o trăiesc şi alţii sau doar eu, dar e foarte plăcută în rarele (din păcate) momente când apare.
Cum te visezi peste cinci ani? Dar peste zece?
Am mai multe scenarii pentru cinci ani: a. sunt în continuare actor, am un pic mai mult habar, sunt un pic mai sigur şi un pic mai înfipt în branşă. b. nu sunt actor, şi sunt mulţumit, o viaţă liniştită. c. mi-am luat lumea în cap şi iau planeta la pas, trăind ca un nomad, cerşind sau performând pe stradă pentru bani, în genul vamaioţilor distruşi de pe strada principală, dar cu puţin mai mult stil şi clasă. Peste zece ani, sper să fiu mult mai aşezat, intrat pe făgaşul vieţii mele, pe care încă nu am intrat, sigur de traiectoria mea. Poate copii? Apropo, nu exclud nicicând să devin un rockstar de nivel mondial.
Îţi mai aminteşti cum a fost prima zi de facultate?
Nu îmi mai amintesc foarte bine, sincer, decât un singur eveniment foarte drăguţ la care a participat toată clasa, inclusiv profesorii, şi pe care cred că ar fi mai bine să-l ţin pentru mine. Şi nu, nu e vorba de vreo orgie sau ceva în genul.
ARON ALEXANDRU LUCIAN S-A SIMŢIT, ÎN ŞCOALĂ, CA ÎNTR-O MARE FAMILIE
Ne poţi spune o amintire semnificativă din anii de facultate?
Nu mă pot limita la o singură amintire. Îmi aduc aminte că stăteam o grămadă de ore în facultate, dormeam acolo, ne făceam singuri decorul, costumele, momentele, clacam împreună şi pe rând, era o nebunie. M-am ataşat mult de colegi şi de profesoară şi mă simţeam ca într-o mare familie, aşa am învăţat că trebuie să fie. Au fost şi momente nasoale, cu siguranţă, momente în care unii ne-am simţit trădaţi, momente în care ne-am răsculat, dar ne-am simţit bine unii cu alţii şi chiar am ştiut să ne distrăm ca nebunii.
De la făcut mici şi grătare în ziua liberă pe un deal care se afla la doi paşi de blocul profei, până la… nu mai zic; dacă e să îmi aduc aminte ceva, îmi aduc aminte de energia colectivă, de felul în care am ajuns să ţinem unii la alţii. Îmi sunt nişte oameni dragi, îmi pare rău că ne-am spart ca cioburile după facultate, dar sper să dau de cât mai mulţi dintre ei atât în viaţa mea profesională cât şi în cea personală.
Dar nu se termină aici aventura, pentru că am avut norocul să fac şi masteratul, de data asta la UNATC, unde pot spune că perspectiva mi s-a schimbat la 180 de grade. Valori ca munca în echipă s-au transformat în dorinţa de a performa ca individ, să te desprinzi şi să te deosebeşti de restul. Am văzut cu ochii mei întruchiparea motto-ului „aşa sunt eu şi pace!” şi mi s-a părut foarte interesant. Deşi la început am fost ezitant, mi-am dat seama că şi noii mei colegi au un soi de ataşament, doar că e un alt tip, şi pot spune că îmi place de ei, şi mulţi cred că au un mare potenţial. În orice caz, cu siguranţă, sunt lucruri de învăţat din ambele locuri. Scuze, am bătut câmpii puţin.
Ce ţi se pare cel mai greu în această profesie?
Să te lepezi de „pielea” veche, şi să vii cu cea nouă, cea de azi. Să fii mereu sincer, fresh, deschis, să-ţi laşi gândurile şi supărările de acasă, temerile tale ca persoană şi să fii „aici şi acum”, mereu. Asta mai ales când indicaţia este „fii f*tabilă !” (nu mi s-a întâmplat mie, ca norocul, dar, cred că se întâmplă).
Ai de făcut vreun reproş profesorilor/ unui profesor din aceşti ani de şcoală? Dacă ai putea să schimbi ceva în sistem, cu ce anume ai începe?
Am simţit anumite lipsuri, nimeni nu e perfect şi fiecare procedează cum crede că e mai bine, dar mi s-ar părea puţin de prost gust să înşir aici reproşuri la adresa profesorilor. Din moment ce am trecut prin trei ani de licenţă şi doi ani de master fără să renunţ la clasa/profesorii respectivi, înseamnă că am acceptat totul, cu bune şi cu rele, nu ? Aşadar, mucles!
În schimb, ce sunt sigur că aş schimba la sistem: în primul rând, clar ies prea mulţi actori de pe băncile şcolii, dar, trecând peste asta; eu am terminat licenţa la Cluj şi masteratul la Bucureşti şi pot spune că din punctul meu de vedere, viziunile sunt aproape la 180 de grade. Sunt absolut convins că sunt lucruri foarte utile care se pot învăţa şi dintr-o parte, şi din cealaltă. Mai mult, cred că ar fi necesar! Aşadar, cred că ar trebui ca studenţii din cele două facultăţi să se cunoască, să facă workshopuri împreună, de ce nu, sa facă spectacole împreună. Să schimbe impresii încă de pe băncile facultăţii, să se compare şi să înveţe unii de la alţii.
Altfel, terminăm toţi, iar când intrăm pe „piaţă” vorbim limbaje uşor sau poate uneori total diferite. Faptul că oamenii în măsură să facă acest lucru nu o fac, mă împinge să cred că fie sunt prea orgolioşi, fie că, efectiv, chiar nu le pasă. Că vorba aceea, suntem o grămadă, selecţia naturală funcţionează.
Ce rol ţi-ar plăcea să ţi se ofere în viitorul apropiat?
Ceva mai pe zona de fraier, sau dimpotrivă, „badass”.
Dacă s-ar fi dat note la selecţia HOP, iar tu ai fi fost în juriu, ce notă ţi-ai fi dat?
7-8.
Foto: Facebook
În zilele de 15, 16 şi 17 iulie a.c. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu și Iris Spiridon.
Anul acesta, cei 27 de tineri concurenţi aspiranţi, la Costineşti, la titlul de „Cel mai bun tânăr actor” vor fi priviţi şi notaţi de: actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directorul Teatrului Evreiesc de Stat Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan.
8 – 11 septembrie. Vox Maris Grand Resort Costineşti. Director artistic: Radu Afrim.
