de Florina Tecuceanu vineri, 3 iulie 2015
Şapte ani mai târziu, Lorena Lupu face turnee prin ţară cu spectacolul scris, regizat şi interpretat de ea, „Povestiri din Miserupia”, se bucură de succesul romanului erotic „Dona Juana” şi pune pe jar internetul cu pamfletele pe care le publică pe blogul ei, Trollywood.
Florina Tecuceanu: Te-a ajutat premiul obţinut la Gala Tânărului Actor în obţinerea de roluri, angajare, contracte, castinguri?
Lorena Lupu: Nu, nu m-a ajutat concret să obţin contracte, pentru că era 2008 şi veneau mai puţini directori de teatre şi regizori la Gală, dar m-a ajutat la nivel moral. Ca artist independent, îţi prinde bine câte un strop de confirmare din când în când.
Dacă ar fi ca publicul să adreseze o întrebare colectivă către Lorena Lupu: Cine este ea şi ce anume şi-ar trece relevant în CV? Ce o defineşte mai bine? Scrisul? Actoria?
Dacă publicul ar întreba colectiv una ca asta, Lorena Lupu i-ar recomanda individual google.com. Glumesc. Legat de scris şi actorie: nu cred că mă defineşte neapărat mai bine una sau cealaltă dintre aceste două profesii. Ele sunt mai degrabă rezultante ale unei curiozităţi faţă de viaţă şi oameni. Aceasta e de fapt caracteristica mea definitorie. Actoria şi scrisul sunt doar fructele.
Ca artist independent, unde anume şi în ce spectacole te putem vedea?
În acest moment, mă puteţi vedea în spectacolul meu itinerant „Povestiri din Miserupia”, cu care am făcut un turneu prin mai multe oraşe ale ţării, şi am revenit recent de la festivalurile „Sibiu – 25 de ore de teatru” şi „Atelier” din Sfântu Gheorghe. Acum, vara, am luat o pauză de la peregrinări, pentru că pregătesc cărniţă nouă: lucrez la un spectacol de flamenco intitulat „Aficionados” cu tânărul coregraf şi dansator Florin Chiriţescu şi la stand-up comedy-ul meu, Trollywood.
Este mai anevoios, mai spinos şi mai frustrant drumul unui artist independent în România? Ai încercat să te angajezi într-un teatru? Ce ne poţi spune despre acest subiect, dacă ai avut o astfel de experienţă?
Drumul unui artist independent în România e foarte frumos dacă ai un blog ca al meu, pe care îl citeşte toată ţara, de la domni în vârstă, colonei în rezervă, şi până la adolescenţi rebeli. Ai invitaţii peste invitaţii şi uneori ţi se propun onorarii excelente din simplul fapt că eşti pe placul oamenilor.
Nu, nu am încercat să mă angajez la un teatru. Mă simt mai confortabil să lucrez pe proiecte, pentru că mi-e puţin teamă de momentul în care cineva mi-ar spune că e superiorul meu ierarhic şi că trebuie să fac ce-mi dictează el sau ea. În România, există în multe locuri această atotputernicie a directorului care taie şi spânzură, şi frecvent o face pe criterii care nu au legătură cu performanţele subalternului. Dar nu exclud posibilitatea ca, într-o bună zi să fac asta, dacă voi întâlni climatul potrivit.
Viaţa m-a învăţat „never say never”.
Ce sfaturi le-ai da tinerilor absolvenţi care se înscriu la Gala HOP?
Vreau să le spun tinerilor absolvenţi să se înscrie cu încredere la Gala Hop şi să-şi creeze momente frumoase, pentru că oamenii de acolo sunt extrem de bine intenţionaţi. Chiar se uită la tine şi se bucură dacă ai ceva interesant de oferit. Iar experienţa e minunată, mai ales la început de carieră.
Cum a venit scrisul către tine? Sau cum te-ai dus tu către el? A fost alternativa la dorinţa de a avea mai multe roluri?
Scriu de la trei ani. Am învăţat singură să citesc şi să scriu după ce eram adusă acasă de la grădiniţă, cu un Alfabetar vechi din debaraua bunicilor mei din partea mamei, şi de cum am citit primele poezii şi povestiri am simţit impulsul să le scriu şi eu pe ale mele. Apoi a venit dorinţa să le interpretez. Pe scurt, îmi făceam spectacole cu mult înainte să se pună serios că aş putea juca nişte roluri.
Cea mai recentă carte a ta, cea de-a treia, “ Dona Juana”, este “acuzată” că ar fi prea erotică. De ce ai ales să scrii literatură erotică?
Nu poţi excela decât scriind despre lucruri care îţi plac cu adevărat. 🙂 Glumesc, în realitate eu excelez scriind despre lucruri care îmi displac din rărunchi, deci, Dona Juana e un accident fericit. Şi în fond, e o traducere la feminin şi la zilele noastre a mitului lui Don Juan, în poezia urbană a metropolei nocturne. N-are cum să nu fie erotică.
Regreţi că nu poţi să te afirmi mai mult ca actriţă? Ai încă vise legate de scenă? Ai putea să dai viaţă Donei Juana pe scenă?
După cum spuneam, tocmai vin după două festivaluri, unde proiectul meu a fost selectat de organizatori, deci eu zic că m-am afirmat destul de decent prin forţe proprii, în condiţiile în care nimeni din teatru nu mi-a oferit nimic benevol niciodată. Încă nu am văzut un spectator plecând plictisit de la spectacolul meu, iar asta e cea mai importantă afirmare ca actor, din punctul meu de vedere.
Despre proiectele viitoare v-am povestit, iar din asta presupun că nu e greu de dedus că da, încă am vise legate de scenă. Mă rog, să nu le numim vise, ci realizări. Nu, nu-mi doresc să joc în dramatizarea propriului meu roman pentru că ar fi de un prost gust de-a dreptul sergiunicolaescian să fac asta. Ca să merg pe linia vestitului banc: poate aş juca eu calul, cu condiţia ca pe Dona Juana s-o joace Ana Ularu.
Există un rol anume pe care ai vrea să îl faci? Sau un regizor cu care ai vrea să lucrezi în mod special?
Rolul lămpii sexy în „Toţi bărbaţii se bat pe lampa sexy” (nota editorului: Lorena Lupu glumește – nu există o asemenea piesă). Iar legat de regizori, nu aleg eu, mă las aleasă, dacă va fi să fie vreodată.
