GALA PREMIILOR UNITER este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii, initiat si coordonat de Ion Caramitru;
GALA PREMIILOR UNITER se desfasoara anual, incepand din 1991, acordand distinctiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic incheiat. Decernarea premiilor se face dupa principiul nominalizarilor stabilite de un juriu de selectie. Dintre aceste nominalizari, un alt juriu decide, in seara Galei, prin vot secret, castigatorul fiecarui premiu.
PREMIILE UNITER se acorda pentru:
- Cel mai bun spectacol
- Cel mai bun regizor
- Cel mai bun scenograf
- Cel mai bun actor in rol principal
- Cea mai buna actrita in rol principal
- Cel mai bun actor in rol secundar
- Cea mai buna actrita in rol secundar
- Critica teatrala
- Teatru radiofonic
- Teatru TV
- Debut
Senatul UNITER decerneaza:
- Premiul pentru intreaga activitate – actrita, actor, scenografie, critica si istorie teatrala, regie
- Premiile speciale pentru spectacolul de circ, pentru teatrul de copii, pentru coregrafie in arta spectacolului, pentru teatrul de papusi si marionete, pentru teatrul de revista, pentru muzica de teatru, pentru performanta in domeniul nonverbal
- Premiul de Excelenta
Premii decernate în cadrul Galei:
- Premiul MECENA
- Premiul special al Presedintelui Uniter
- Premiul pentru „Cea mai buna piesa romaneasca a anului”
- Premiul Consiliul Britanic
Trofeul care insoteste premiile este opera artistului plastic ION BITZAN.
GALA PREMIILOR UNITER an dupa an, prin amploare si prin modul in care a fost gandita si realizata, a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii noastre teatrale. O buna colaborare cu Televiziunea Romana – Teatrul National de Televiziune, Departamentul Muzica – Divertisment si Canalul Romania Cultural al Radiodifuziunii Romane face posibila transmiterea in direct a intregului spectacol al Galei.