de Uniter vineri, 22 octombrie 2021
Scriu cu inima strânsă și părere de rău că n-o să-i mai citim mesajele calde, senine de pe facebook. Si n-o să-i mai privim florile de la ferestrele casei sale din Stockholm, udate de mâna ei , pe care ni le posta. Dar ni le vom aminti cu siguranță pentru tandrețea și înțelepciunea lor și le vom pune alături de celelalte mărturii despre cine a fost LILIANA TOMESCU așezată solid și binemeritat în galeria de valori a teatrului românesc.
Peste trei decenii pe scenele din țara noastră, artistă emerită a României când încă era tânără, marea actriță și-a legat numele și gloria de Teatrul Armatei devenit Nottara. Aici, în teatrul de pe bulevardul Magheru a debutat cu adevărat (mai jucase la Cluj), aici a fost vedetă, jucând cele mai importante roluri și cucerindu-și publicul care o adora. Pentru că și ea îl iubea la fel de mult dăruindu-i spectacole de neuitat. Drame și comedii, cu muzică sau doar cu întâmplări vesele când nu erau adevărate poeme scenice. Ciocârlia de Jean Anouilh și Pygmalion de G.B. Shaw, Adio Charlie (500 de reprezentații) și Luna dezmoșteniților de O, Neill, Henric al IV- lea de Pirandello, Schimbul de Claudel sau Cinci romane de amor de Teodor Mazilu, Cele două orfeline și Bună seara, Domnule Wilde, sunt titluri care nu pot lipsi din nici o antologie a teatrului românesc. Cu parteneri unul și unul precum George Constantin, Cristea Avram, Ștefan Iordache, Dorin Varga, Anda Caropol, Melania Cârje, Gilda Marinescu, Carmen Stănescu. Cu regizori renumiți ca Sanda Manu, Dinu Cernescu, Lucian Giurchescu, George Rafael, Alexandru Bocăneț. Aparținea așadar, unei familii alese de artiști între care a strălucit cu farmecul, cu forța temperamentului ei pe care știa să și-l modeleze cu disciplină și rigoare profesională.
Ființă solară, dar și profund reflexivă emanând optimism rațional și tenacitate, Liliana Tomescu și-a înzestrat rolurile nu doar cu sensibilitatea nativă cu care o împodobise natura, dar și cu multă cultură, fiind în același timp un cărturar, un intelectual pentru care teatrul pleacă înainte de orice de la carte, de la școală. Dobândise aceste aptitudini încă din familie și mai apoi prin studiile alese de care a avut parte.
Puținele mărturii pe peliculă sunt întregite de cele multe pe banda de magnetofon datorită înregistrărilor de la Teatrul radiofonic. Acestea ne-o pot aminti astăzi pe Liliana Tomescu – actrița cu un timbru inconfundabil, cu o voce pe cât de clară pe atât de expresivă. Și dacă e să-i credem pe cei care pun un preț inestimabil pe vocea actorului putem apela la aceste înregistrări ori de câte ori ni se face dor de ea, și vrem să-i simțim caratele.
În Suedia unde a ales să trăiască după 1980 simțind norii care se abăteau peste țară, a fost la fel de prețuită ca actriță și profesoară primind însemnate distincții. I s-a făcut și o statuie după cum ne-a înștiințat la timp soțul ei, actorul Lucian Muscurel, mereu atent la prezența actriței în lume. Alături de Lucian Muscurel care a însoțit-o în toate împrejurările cu nesfârșită dăruire, Liliana Tomescu a contribuit la complinirea imaginii adesea dramatice a exilului românesc.
Această imagine, recuperată necesar cu ocazia premiului UNITER pentru întreaga activitate a fost și ultima ei apariție pe o scenă din România când ne-a salutat din lumina reflectoarelor arborând același râsu-plâns.
Au urmat evocările de la Muzeul Național al Literaturii Române, MNLR cu prilejul sărbătoririi celui de al nouălea deceniu de viață, moment marcat de o impresionantă emisie filatelică distribuită publicului. Tot în viață fiind a fost omagiată și cu ocazia lansării cărții alcătuite de Marina Spalas și Sergiu Cioiu, tipărită și îngrijită de Costel Postolache la editura Integral în anul 2020. De la distanța miilor de kilometrii care ne despărțeau, vocea Lilianei Tomescu a ținut loc de prezență.
Acest remember postum se însoțește acum doar de chipul Lilianei, rămas tânăr în amintirea multora dintre noi, într-una din cele mai frumoase fotografii, care-i era și cea mai dragă artistei. Imagine reprodusă și pe coperta monografiei ce-i poartă numele, de unde Liliana ne privește zâmbind galeș unui gând melancolic și de ce nu, trecutului.
Doina Papp
