de Andrei Crăciun marţi, 25 februarie 2020
Au fost prezente numeroase personalități din marea familie a teatrului românesc, de la Dorina Lazăr la Marcel Iureș, de la Marina Constantinescu la George Mihăiță și de la Marian Râlea la Rodica Negrea. Laolaltă: cronicari, directori de teatru, venerabili seniori care și-au încheiat cariera, doamne ale teatrului românesc și actori care încă fac săli pline, sărutându-se pe obraji și strângându-se în brațe.
Întâlnirea a început sub semnul melancoliei, ca atunci când se întâlnesc oameni care au dus războaie împreună, inclusiv cumplite războaie ale orgoliilor, dar timpul a trecut (treizeci de ani – e mult, e puțin?) și rămân doar oamenii, cu melancoliile și durerile lor.
E un fel de mândrie bună care se vede: mândria că UNITER, spre deosebire de alte uniuni de creații, nu și-a pierdut rostul, teatrul românesc – în ciuda marilor orgolii ale acestor creatori – a rezistat în acești treizeci de ani.
Melancolia de care ziceam: întâlnirea a început cu invitații privind imagini cu ei de altădată, de la Gale UNITER, vechi de decenii. Mulți oameni care nu mai sunt printre noi au apărut pe ecran: Regele Mihai, Ioan Gyuri Pascu, maestrul Beligan…
Din când în când, câte un oftat se ridica spre cerul încăperii: Doamne, ce tineri eram toți! Și tineri erau toți: domnii purtau costum la două rânduri de nasturi, doamnele – uitatele toalete ale anilor ’90… Prima Gală UNITER s-a desfășurat în 1991 – e mult, e puțin?
CLICK PE ACEST LINK PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO EXTINSĂ DE LA EVENIMENT!
Lăsați tinerii să vină la UNITER!
Apoi a vorbit Ion Caramitru: “Aceste imagini spun mai multe decât aș putea eu”. Discursul lui Caramitru a avut următoarele borne:
Emoțiile pe care le produc Galele UNITER, vizibile în aceste imagini de arhivă, “imagini de bucurie comună”. Atracțiile Galelor: “momentele în care colegii se mărturisesc pe scenă”. S-au spus multe pe scenele Galelor, iar Caramitru ar vedea toate aceste declarații strânse într-o carte, într-o antologie care să rămână ca o mărturie a acestor ani.
Vorbind în numele senatului UNITER, Caramitru a evocat sutele de artiști angajați în teatre, dar și miile care nu avut această șansă și, cel mai probabil, nici nu o vor mai avea vreodată (peste 4.000 de tineri). Ei nu sunt amatori, ei sunt profesioniști, dar nu au venit către UNITER, fiindcă nu s-au simțit reprezentați, aceasta a fost concluzia senatorilor UNITER, căreia președintele i-a dat glas. Iar Ion Caramitru a anunțat că Uniunea și-a deschis larg porțile către ei, cei care “joacă pe unde apucă și încearcă să prindă din zbor o șansă”. Îi așteaptă, mai ales că – a mai spus președintele, mai în glumă, mai în serios – deja într-un an-doi vor cam vor fi luat premii UNITER toți membrii UNITER de acum. Caramitru a reluat mai vechea sa idee – că, dintre toate țările foste comuniste, doar în România (și în unele landuri din fosta Germanie de Est) mai există angajați în teatre pe perioadă nedeterminată. Și fiindcă era o oră a bilanțului, directorul Teatrului Național și-a amintit că a angajat 36 de tineri „și tot e prea puțin”.
Problemele administrativ-financiare din ultimii ani, care au făcut ca teatrele să scoată tot mai puține premiere. Caramitru a descris această situație astfel: “Suntem o insulă înconjurată de intemperii”. Președintele UNITER și directorul Teatrului Național din București a subliniat că în momentul de față chiar și “minimul necesar e destul de afectat”. Caramitru a povestit cum a fost păcălit de fosta guvernare Dragnea-Tăriceanu, care i-a garantat că există un miliard de lei pentru cultură, care apoi a fost plimbat între instituțiile statului, fără să mai ajungă vreodată să intre în circuitul economic al instituțiilor de cultură. A fost doar un exemplu despre cum a fost depășit deficitul bugetar.
Retragerea Marinei Constantinescu…
Marina Constantinescu, selecționerul Festivalului Național de Teatru din ultimii șase ani, a ales să nu mai continue. Caramitru a făcut o reverență față de forța selecționerului și dorința sa de autodepășire în fiecare an. Selecția din acest an la FNT va fi asigurată de un juriu UNITER.
… și a lui Ion Caramitru
Ion Caramitru i-a îndemnat pe colegii săi să se gândească la ce va urma după ce se va ajunge la sfârșitul managamentului său (nu doar la UNITER, ci și la Teatrul Național), dând de înțeles că nu va mai candida pentru noi funcții, pentru că “pentru toți vine momentul când trebuie să renunțăm la pozițiile pe care le-am avut, (…) tinerii au și ei dreptul la viață și la ocuparea funcțiilor de conducere, dar trebuie să ne asigurăm că sunt bine pregătiți”.
Concluziile au fost că revoluția încă nu s-a terminat, comunismul nu a trecut, dar teatrul românesc poate să stea drept la judecata istoriei, fiindcă “a fost vertical în raport cu morala politică”. Caramitru le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibili acești treizeci de ani de UNITER (care a funcționat fiindcă a fost gândit după modelul occidental de a se organiza în jurul proiectelor; s-au mai evocat galele HOP, precum și campaniile Artiștii pentru Artiști, și s-a discutat din nou despre o eventuală Casa a Actorului, un loc unde se pot retrage seniorii – despre această Casă s-a discutat cu actualul primar al Bucureștiului). Caramitru a insistat pentru vocile critice (“democrația înseamnă că legea e egală pentru toți și fiecare are dreptul să-și spună părerea”) și demnitatea actorilor (“uneori, când deranjăm, suntem numiți actorași”).
Cea mai importantă dintre concluzii a fost însă alta: anume aceea că în România există foarte mult talent, teatrul e oglinda lumii și de aceea oamenii de teatru au datoria de a spune adevărurile în gura mare, chiar și când nu sunt pe scenă.
Și, în loc de încheiere, încă o reverență pentru ceea ce a făcut posibil tot ce a fost bun în ultimii treizeci de ani: “religia teatrului”.
Foto: Andrei Gîndac
