de Uniter luni, 22 aprilie 2019
MATILDA ȘI GROPARII de Stela Giurgeanu
VIEȚILE SFINȚILOR de Radu Macrinici
ÎNTOARCEREA de Laurențiu Blaga
CÂND SE TOPESC GHEȚARII de Marilena Dumitrescu
NU SUNTEM MELCI SAU SUNTEM? de Marilena Dumitrescu
Dintre acestea, Juriul a hotărât să desemneze câştigătoare a Concursului piesa:
MATILDA ȘI GROPARII de STELA GIURGEANU
Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România-UNITER se desfăşoară sub egida Casei Regale a României.
Premiul Cea mai bună piesă românească a anului 2018 va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER ce se va desfășura la Teatrul Național Cluj-Napoca, în 13 mai 2019, iar Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.
Stela Giurgeanu s-a născut în București. A absolvit Facultatea de Litere, în 2002, fiind reporter la revista Dilema, din 2001. În prezent, este jurnalist și redactor la revista Dilema veche, unde scrie mai ales articole pe teme sociale.
În 2003, a primit o mențiune la secțiunea de reportaj a conscursului „Tânărul jurnalist al anului”, organizat de Fundația Freedom House.
Debutul literar și l-a făcut în 2007, cu povestirea Doi oameni, publicată în volumul Cartea cu bunici (editura Humanitas).
În 2008, a fost desemnată „Reporterul european al anului”, premiu acordat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România, pentru reportajul Europa moţilor din Gârda.
Ca dramaturg, a participat de mai multe ori la Concursul anual organizat de UNITER sub egida și cu sprijinul Casei Regale a României, al cărui premiu se decernează în cadrul Galei Premiilor UNITER. În 2015, piesa Timpul nebunilor a fost desemnată „Cea mai bună piesă românească a anului” și a fost montată, într-un spectacol-lectură, la Teatrul Național din București (regia Andreea și Andrei Grosu). În 2016, piesa Colecționarul de timp a fost nominalizată în Selecția finală a Concursului UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului”.
UNITER
22 aprilie 2019