de Uniter luni, 10 iunie 2013
Născută la 4 februarie 1941 la Bucureşti, a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, din acelaşi an devenind actriţă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, teatru căruia i-a închinat întreaga carieră şi unde a dat viaţă zecilor de personaje dintre care amintim: Ana în „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; Nina Zarecinaia în „Pescăruşul” de A.P. Cehov, Margareta în „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu; Hermiona în „Poveste de iarnă” de William Shakespeare; Ivona în „Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz; Elena Nicolaevna în „Copiii soarelui” de Maxim Gorki; Katherine în „Noaptea tăcerii, noaptea singurătăţii” de Robert Anderson; Marchiza în „Jacques fatalistul” de Denis Diderot; Veta în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale; Anna Petrovna în „Ivanov” de A.P. Cehov; Martha în „Cui i-e frică de Virginia Woolf ?” de Eduard Albee.
Premiul pentru cea mai bună actriţă a anului, pentru rolurile Veta şi Ana Andreevna (1988), Premiul de onoare „Vârsta de aur” acordat de Ministerul Culturii (2001) precum şi distincţia „Ordinul de merit” în grad de Cavaler (2002) acordată de Preşedintele României, au integrat-o pe actriţa Violeta Popescu în breasla profesioniştilor culturii teatrale româneşti.
Pentru cei care doresc să aducă un ultim omagiu, trupul neînsufleţit va fi depus în foaierul Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, marţi, 11 iunie, începând cu ora 10.00.
Să-i fie veşnicia uşoară!
UNITER