de Andrei Crăciun joi, 24 ianuarie 2019
ACTRIȚA RECOMANDĂ:
În ce spectacole joci în această stagiune?
Cred că cel mai drag mi-este Somnambulism pentru că mi-am dorit să joc și texte contemporane și pentru că îmi pune din plin sufletul în mișcare. Două spectacole mai noi, impresionante și prin scenografie și prin faptul că ies din convențional, sunt Molière/eréiloM și Cum vă place. În Alcool, mă bucur să nimeresc notele potrivite alături de Ada Milea. Vacanță în Guadelupa vorbește cu umor despre metehnele politicienilor, Fazanul, cu o montare modernă, plină de muzică și culoare, și Vizitatorul, care de 12 ani se joacă cu sala plină. Și mai am, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Job Interviews.
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu joci în el).
Ținutul din miezul verii de la Teatrul Mic, în regia lui Vlad Massaci, pentru performanța actoricească și pentru că te împinge să te privești pe tine însuți cu ochii cu care-i vezi pe ceilalți și e posibil să nu-ți placă tot ce vezi. Abia atunci începi să fii mai bun.
Un actor tânăr din țara noastră, care îți place…
Șerban Gomoi cred că poate juca orice. Să aibă parte de regizori inspirați și texte bune!
O actriță tânără din țara noastră, care îți place.
Diana Roman. Are carismă, forță, naturalețe.
Un regizor tânăr de urmărit, de la noi?
Alexandru Mâzgăreanu. Pentru că nu doar gândește emoțiile, le și simte și în felul ăsta construiește și spectacolele, pentru că e în creștere, pentru că nu poate să trăiască fără teatru.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
Teatrul e stretching pentru suflet. Emoțiile pe care le trăiești ca spectator fac sufletul mai maleabil, îl forțează să vibreze și se mai sparge crusta de convenții și prejudecăți care-l înțepenește. Și-apoi, nimănui nu-i strică să evadeze puțin din propria-i viață.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera dumitale.
Prima dată mi l-a dat , fără vorbe, Dinu Manolache. A fost asistent la clasa noastră în primul an și mi-a dat să joc o fată paralizată total. Apoi l-am auzit de la Lelia Ciobotariu și de la Viorel Comănici, dar l-am înțeles mult mai târziu. Bucuria jocului, gândul, energia nu sunt suficiente. Trebuie să cobori în adâncul vulcanului, să te topești și de acolo să izbucnești și să capeți forma personajului
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă…
Eram încă studentă, dar jucam, prin ’93, alături de profesorul meu, Alexandru Repan în Arșița și viscolul, text scris de Mihai Ispirescu, care vorbea despre frământările anilor ’90. În mijlocul unui mic monolog, au izbucnit aplauze puternice, eu am continuat să vorbesc și atunci l-am auzit pe Repi, care era cu spatele la sală, strigând: „Taaaci! Lasă-i să aplaude!” Da, e un dialog între noi, cei de pe scenă și ei, cei din sală, iar aplauzele sunt replica publicului. E rândul tău să asculți. Vorbele lui fuseseră acoperite de aplauze, dar mie mi se părea că toată sala l-a auzit și-mi bătea inima, de rușine, până-n degetele de la picioare.
Cel mai provocator spectacol de până acum?
Familie de artiști, în regia lui Alexander Hausvater. N-a fost deloc comod lucrul la spectacol, am plâns, m-am enervat, m-am simțit neputincioasă, dar m-a forțat să găsesc ceva nou la mine, să explodez.
Cel mai dificil moment din viața dumitale în teatru.
A fost la premiera oficială cu O noapte furtunoasă, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Eram înconjurată de public din trei părți, de foarte aproape, și eu eram undeva în afara mea și mă vedeam cum stau pe scaun și spun vorbe. Mi-a venit să mă ridic și să fug din scenă. Și acum mi se strânge sufletul când îmi amintesc!
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Că m-am trezit (cam târziu, dar nădăjduiesc că nu prea…) și mi-am dat seama că mă scufund, mă-nec. Și-am început să dau din mâini și din picioare, să lupt cu mine. Sper că voi învinge.
„Bucuria jocului, gândul, energia nu sunt suficiente. Trebuie să cobori în adâncul vulcanului, să te topești și de acolo să izbucnești și să capeți forma personajului.”
Crenguța Hariton, actriță
Foto: Diana Roman
