1) UNITER convoacă Adunarea Generală a membrilor săi pentru realegerea organelor de conducere, în data de 24.09.2018 (luni), ora 11.00. Adunarea Generală se va întruni în sediul Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din București, Sala Media.
2) Ordinea de zi a Adunării Generale de Alegeri va cuprinde:
- prezentarea Dării de seamă asupra activităţii UNITER din perioada septembrie 2014 – septembrie 2018;
- descărcarea de gestiune a actualei conduceri;
- raportul Comisiei de Cenzori;
- alegerea Preşedintelui, a Vicepreşedintelui (propus de candidatul la preşedinţie), a Senatului, a Comisiei de Disciplină şi a Comisiei de Cenzori;
- propuneri de modificare a Statutului UNITER.
3) Conform Statutului UNITER, ART.8, aliniatul (1), litera g:
„Adunarea Generală are următoarele atribuţii: alege prin vot, cu majoritatea simplă a celor prezenţi, pe o perioadă de 4 ani, dintre membrii UNITER – Preşedintele, Vicepreşedintele executiv (propus de Preşedinte) şi ceilalţi 13 membri titulari ai Senatului, împreună cu un număr de 4 membri supleanţi, în ordinea numărului de voturi dobândite, precum şi cei 2 membri ai Comisiei de Cenzori. Preşedintele şi Vicepreşedintele executiv fac de drept parte din Senat„.
Numărul de mandate al Preşedintelui şi Vicepreşedintelui executiv nu este limitat.
Alegerea Preşedintelui se face pe bază de candidatură, implicând prezentarea unui Program propriu de dezvoltare a UNITER şi propuneri concrete pentru aplicarea sa în practică.
Preşedintele trebuie să fie membru UNITER, să fie o personalitate marcantă a lumii teatrale cu o vechime de minim 10 ani ca membru UNITER şi să fi îndeplinit o funcţie de conducere în structurile sau proiectele UNITER”.
Candidaturile pentru funcţia de Preşedinte al UNITER trebuie depuse la Secretariatul UNITER (strada George Enescu nr. 2-4, sector 1, Bucureşti) cu două luni înainte faţă de data Adunării Generale de Alegeri. În consecinţă, termenul limită de înscriere a candidaturilor la funcţia de preşedinte al UNITER este 24 iulie 2018, ora 16:00. Dosarele conţinând Programele Candidaţilor şi dovada îndeplinirii cerinţelor de candidatură pot fi trimise prin poştă, prin email sau înregistrate direct la Secretariatul UNITER.
Membrii UNITER vor putea consulta dosarele de candidatură depuse începând cu data de 10 septembrie 2018.
4) La Adunarea Generală pot participa toţi membrii UNITER care au plătit cotizaţia la zi (prin sintagma „cotizație la zi” se înțelege că membrul UNITER trebuie să aibă plătită cotizația cel puțin până la data de 30 martie 2018, așa cum rezultă art.21, aliniatul (4)), termenul limită de acoperire a acestei obligaţii fiind 15 septembrie 2018.
Dispoziţiile art. 7 din Statut sunt aplicabile.
Extras din Statut:
ART.7.
- Adunarea Generală este statutar întrunită în prezenţa/cu reprezentarea a cel puţin jumătate plus 1 din numărul total al membrilor cu drept de vot şi ia hotărâri cu majoritatea simplă a celor prezenţi/reprezentaţi. Prin reprezentare se înţelege exprimarea voinţei (votului) prin reprezentant/delegat, precum şi manifestarea de voinţă (votul) în legătură cu ordinea de zi a Adunării Generale exprimată şi de la distanţă şi comunicată în orice modalitate care asigură dovada, inclusiv prin poştă electronică.
- Dacă la prima convocare nu se întruneşte cvorumul menţionat la aliniatul 1, se convoacă o nouă Adunare Generală care va putea delibera şi hotărî pe baza a cel puţin 2/3 din numărul membrilor prezenţi. Poate fi realizată o singură convocare, arătându-se menţiunile de mai sus.
- Delegaţii trebuie să fie membri UNITER şi vor fi aleşi în cadrul colectivelor teatrale astfel încât, pe cât posibil, toate profesiile din activitatea teatrală să fie reprezentate proporţional.
- Membrii UNITER care nu fac parte din colectivele teatrale, pot de asemenea să desemneze delegaţi. Norma de reprezentare va fi stabilită de Senatul UNITER. Dispoziţia este de recomandare.
- Votul poate fi exprimat prin corespondenţă. Persoana care îşi exprimă votul expres prin corespondenţă (poştă, poştă electronică) se consideră prezentă la Adunarea Generală.
- Convocarea Adunării Generale se realizează cu cel puţin 30 de zile înainte, prin publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi/sau prin afişare pe site-ul UNITER.
- Hotărârile luate de Adunarea Generală în limitele legii, a actului constitutiv şi Statutului sunt obligatorii pentru membri, chiar dacă nu au luat parte la Adunarea Generală şi chiar dacă ar fi votat împotrivă.
5) Eventuale propuneri de modificare a Statutului vor fi afişate pe site-ul oficial al UNITER până cel târziu la 01.09.2018.
6) Votul prin corespondenţă se va transmite valabil la următoarea adresă:
– Strada George Enescu nr. 2 – 4, sector 1, București, 010305, fax: (004) 021 315 00 48, e-mail: office@uniter.ro.
UNITER
25 iunie 2018
pentru conformitate,
Vicepreşedinte Aura Corbeanu